Meditații despre site

Să clarificăm oferta:

Recenzumate…

Urmărind aseară un webinar, mi-am pus întrebări esențiale:

  • Care este produsul acestui site? Desigur, recenzumatele.
  • Un recenzumat e totuși un produs?
  • Care este audiența? Cum poate fi mărită?

Cititorule, acum, sau după ce parcurgi articolul, mi-aș dori să te am alături, chiar și cu tipul de abonament gratuit, fără nici o obligație din partea ta!

Să mă explic, totuși! Cred că așa va fi mai bine înțeles acest „proiect de suflet”, aș îndrăzni să cred!

Deși am o formare tehnică, pasiunea copilăriei și adolescenței a rămas: ea poartă un nume simplu: LECTURA! Cărțile mi-au fost buni prieteni! În copilărie am beneficiat de câteva cufere de cărți, uneori depozitate în podul casei. Multe după-amieze am petrecut chiar acolo, în gura podului, lecturând una sau alta dintre ele. Ulterior, în măsura posibilităților, am cumpărat! Dar, deși pasionantă, lectura a fost „la întâmplare”, cu etape diverse, fără a benefica de un „ghid” care să-mi recomande ce ar fi bine să citesc! Cu siguranță, mulți dintre cei ce prin anii ’70 eram copii/adolescenți au fost în aceeași situație…

Anii au trecut, viața m-a dus spre o carieră în inginerie, un domeniu interesant, care mi-a oferit și satisfacții și întristări. Destul de mulți ani am petrecut lecturând cărți/articole ale domeniului de activitate, dar când am avut timp, am continuat să citesc…

Acum, ajuns la „seniorat”, din moment ce printre preocupări, de-a lungul timpului, am învățat și să-mi dezvolt un site web, am ajuns la întrebarea oricărui creator de conținut web: aș putea oferi oamenilor ceva valoros? Ceva care mi-ar place și mie să găsesc? Ușor-ușor s-a concretizat ideea „recenzumatelor”. Reiau aici sintetic cum am ajuns să introduc acest termen: RECENZie + reZUMAT = RECENZUMAT al unei cărți! dacă-mi place lectura, iar timpul va deveni o resursă zilnică mai mare, deși, culmea!, mai mică la scara vieții, de ce să nu împărtășesc și altora din experiența propriilor lecturi? Așa am ajuns la structura acestui „produs”. Și ajungând la acest termen, am căutat definiția lui, care, conform wikipedia, ar fi:

În marketing, un produs este orice lucru care poate fi oferit unei piețe care poate satisface o dorință sau o nevoie (Kotler et al., 2006). Atunci când este folosit ca un termen economic „produsul” poate fi fie un bun fizic, tangibil (precum o carte) sau un serviciu (precum efectuarea unei tunsori).

Respectă conceptul de „recenzumat” această definiție? Aș îndrăzni să spun că da!

Am structurat conținutul fiecărui recenzumat în trei părți esențiale:

  1. Recenzia: partea subiectivă, cu siguranță, cea care oferă propria mea percepție asupra cărții puse în discuție. De multe ori, aici, fiind vorba de gusturi (în materie de beletristică) și de pasiuni/interese (în materie de non-ficțiune), dragă cititorule, există posibilitatea să nu fii de acord cu mine. Dar asta ar fi o chestie extraordinară, oferindu-ne ocazia dialogului! Și pentru asta, site-ul are o întreagă secțiune dedicată discuțiilor pe marginea cărților prezentate: forumurile de discuții! Acolo unde vei fi primit cu brațele deschise și unde te vei putea exprima liber, desigur, în limitele decenței!
  2. Rezumatul: partea obiectivă, unde încerc, cu dedicare, să prezint succint, dar cu acuratețe, conținutul de bază al fiecărei cărți din panoplia website-ului!
  3. Învățăminte/Concluzii/acțiune: partea de final, în care încerc să trag niște concluzii, să identific lecțiile de învățat cu care putem rămâne după lectura fiecărei cărți, sau posibilele direcții de acțiune viitoare ce ar putea fi întreprinse de către fiecare cititor.

Acestea fiind spuse, m-ar bucura enorm să primesc părerea ta despre acest demers. Îl consideri util? Te poate ajuta în vreun fel? Spune-mi, te rog! Folosește pentru asta fie printr-un comentariu la acest articol, un pic mai jos, fie cu ajutorul formularului de contact din subsolul paginii. Dar cel mai mult m-ar bucura să intri în comunitate (vezi butonul „Doar un îndemn: ÎNSCRIE-TE!” din partea de sus a acestui articol, sau oriunde pe paginile site-ului unde poate fi găsit unul similar…, căci toate duc la aceeași pagină: https://citesc.deepdesign/register/). Folosește opțiunea contului gratuit, cel puțin pentru început. Hai să ne cunoaștem astfel. Ulterior, dacă vei considera că merită, poți trece și la celelalte două opțiuni: membru SILVER, sau GOLD!

Acum, vorbind de „piață”, ajung și la a explica de ce am introdus cele două opțiuni de membru contra cost. Hai să fim serioși, cost e doar așa, o vorbă! Un cost minimal, pentru fiecare din cele două opțiuni! E vorba despre faptul că pe de o parte, am spus că ofer produse! Pe de altă parte, pentru mine personal, această ofertă costă: e vorba de timpul alocat redactării fiecărui recenzumat în parte. Într-o viziune egoistă, acest timp l-aș putea aloca citirii altor și altor cărți, doar spre câștigul intelectual personal. Am ales în schimb să partajez și cu alții experiența lecturilor proprii. Pe de altă parte, întreținerea acestui website generează ceva costuri legate de găzduirea lui. Nu mă plâng, expun doar niște argumente logice care să explice existența celor două tipuri de abonamente (SILVER și GOLD) contra unei sume modice! Diferența între cele trei tipuri de abonament este simplă: în vreme ce abonamentul GOLD oferă acces complet la întregul conținut al website-ului, abonamentul SILVER va avea unele limitări (nu prea mari față de GOLD), iar abonamentul BRONZE/Gratuit va avea acces doar la zonele considerate „publice”. Sigur, voi încerca să mențin o „zonă publică” cât mai mare… 😉

Aici trebuie să închei! Mulțumesc pentru răbdarea de a parcurge acest articol. Încă o dată, m-ar bucura să te am alături!

MIHAI Sandu
Urmărește-mă
Ultimele postari ale lui MIHAI Sandu (vezi toate)

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top