Regatul pierdut și o problemă soluționată rapid (3)

Înainte ca propunerea să poată fi supusă la vot, unul dintre marjonieni se ridică și spune: „De ce să-mi risc viața mestecând prostește aceste frunze? Am avut deja boala și m-am vindecat de ea! Prefer s-o iau din nou și să știu că mă pot recupera, decât să risc să iau tabako – și nimeni nu are dreptul să mă oblige la asta!

Dar restul marjonienilor sunt de acord cu druidul comunității, care sfătuiește că riscul pentru oameni precum insularul este regretabil, dar mic și că fără imunizarea angro a tuturor marjonienilor, boala se va răspândi în forma ei mai infecțioasă, ucigând în continuare. Tot mai mult.

Marjonienii votează cu o majoritate substanțială în favoarea programului de imunizare.

Dacă marjonienii nu știu dacă vor muri de boală, pare suficient de bine ca să fie tratați forțat cu acele frunze. Dar dacă ei fac asta, decizia mai este încă corectă și democratică? Sau e nedreaptă și despotică?

Câteva săptămâni mai târziu, mulți dintre cei care mestecau respectivele frunze au murit, inclusiv cel care a vorbit la întâlnire, dar majoritatea marjonienilor sunt salvați de boală. Dintr-un calcul „utilitarist” convențional, asta ar trebui să fie bine, dar unii oameni vor avea îndoieli și neclarități…

Problemele ridicate aici, ca și multe alte probleme etice, sunt împletite într-un fel complicat, dar ceea ce a subliniat filosoful american contemporan, John Rawls, este că, pentru a lua o decizie corectă și „rațională”, decidenții nu trebuie lăsați să aibă un interes partizan. De exemplu, întrebarea dacă să se irige insula poate fi abordată în mod obiectiv, de către un străin, pe baza a ceea ce ar fi de folos celor mai mulți oameni (care este principiul utilitarismului), ținând cont și de problemele libertății în general  și a libertății individuale. Cea mai dificilă parte a dezbaterii plictisitoare despre boală se referă la cunoștințele pe care le au unii oameni că ei personal vor fi mai rău dacă sunt imunizați decât ar risca să facă din nou boala. Dacă ar ști doar că au o șansă de două treimi de a muri din cauza bolii și o șansă de o douăzecime de a muri din cauza frunzelor de tabako, atunci un calcul matematic simplu permite tuturor să cadă de acord asupra programului de imunizare. Cu toate acestea, dacă cunoaștem identitatea celor care vor supraviețui bolii, este în multe privințe „neetic” să îi expunem la o procedură riscantă care are foarte puține avantaje pentru ei. Singura cale posibilă de a ieși din această dilemă pentru marjonieni ar putea fi să recunoască faptul că chiar și pentru cineva cu imunitate naturală la boală, merită să-și asume un risc destul de mare pentru a-i ajuta pe alții – printre care și-ar putea include propria familie și prieteni.

Din păcate, aceste dileme pot fi foarte reale. Recent, unii oameni de știință au propus tratarea SIDA – o boală frecvent fatală a sistemului imunitar care afectează un număr mare de oameni, de exemplu, în Africa sub-sahariană – cu programe de vaccinare la nivel național. Acestea ar oferi o protecție de până la 90% împotriva bolii, cu prețul de a răspândi boala la între 1 și 10% din populația țării… După un calcul, boala ar putea fi eradicată în cincizeci de ani, folosind vaccinarea, deși tratamentul ar ridica genul de probleme filosofice în această problemă. Apoi, există și preocupări mai directe. Pe un model computerizat al efectelor, întreaga populație în sine este distrusă, deoarece vaccinul în sine devine încet, încet, fatal.

Iar perioada în care omenirea a fost afectată de Covid-19 este exemplul real, la scară planetară, al acestei probleme…

Această problematică are aplicabilitate în școlile în care se desfășoară programe de imunizare care prezintă un risc mic pentru fiecare copil, oferind în același timp beneficii generale comunității școlare.