cuprins

Toggle

Citesc (și) pentru tine

Când n-ai timp, treci pe recenzumate…

Abonare

Ascultă un episod podcast dedicat ↓

---

---

Intro

„ființa omenească este incorigibilă. Când a depășit o criză, fie ea personală sau colectivă, materială sau morală, când a trecut printr-o tragedie, oricât de dramatică va fi fost aceasta, când a învins o boală, când a trecut printr-un doliu sau peste o despărțire, când a supraviețuit unui război, oricât de ucigător va fi acela, sau unei catastrofe naturale, ea dorește, de prea multe ori, să creadă că nici o altă dramă nu o va mai atinge vreodată, că nimic înspăimântător nici chiar neplăcut nu i se va mai întâmpla; și, mai ales, nici un eveniment asemenea celui de care tocmai a scăpat sau pe care l-a suportat. Ea vrea să creadă că în fața sa se întinde o eternitate fericită. Îi îndepărtează din calea sa pe toți cei care o avertizează că tot ce e mai rău se poate întâmpla și că, dacă nu ia în serios această posibilitate, data viitoare nu va mai avea scăpare.”

Așa își începe eseul Jacques Attali…

Despre autor

Născut în 1943, profesor, scriitor, Membru de Onoare al Consiliului de Stat, Consilier Special al Președintelui Republicii din 1981 până în 1991, fondator și prim președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare la Londra din 1991 până în 1993, Jacques Attati este în prezent, CEO al A&A, o firmă internațională de consultanță specializat în noi tehnologii, cu sediul la Paris, și Președinte al PlaNet Finance, o companie internațională organizată non-profit care asistă instituțiile de micro-finanțare în toată lumea..

A fondat Action Contre la Faim (acțiunea Împotriva Foameteii) în 1980 și Programul european Eurêka (un important program european privind inventarea noilor tehnologii. Attali l-a sfătuit apoi pe secretarul general al Națiunilor Unite privind riscurile proliferării nucleare. A fost la originea reformei învățământului superior, cunoscută ca LMD, pentru a alinia toate diplomele europene.

Jacques Attali are un doctorat în economie și este absolvent al École polytechnique (primul în clasa 1963), École des mines, Institut d’études politiques de Paris și École nationale d’administration. A predat Teoria Economică la diverse universități. A primit doctorate onorifice de la câteva universități străine și este membru al Academiei Universale de Culturilor.

Opera sa literară acoperă o gamă largă de subiecte: matematică, teorie economică, eseuri, romane, biografii, memorii, povești pentru copii și teatru. Probabil că este dificil să găsești un fir comun în munca lui.

Toate eseurile sale gravitează în jurul sarcinii descurajante de a încerca să descriem viitorul dintr-o analiză pe termen lung a trecutului (acesta fiind un punct comun cu scrierile lui Nassim Nicholas Taleb, cel care a adus în atenție și a teoretizat evenimentele de tip „lebădă neagră”). Pentru a realiza acest lucru, el și-a asumat sarcina de a re-spune povestea activității umane și a diferitelor ei dimensiuni: muzică, timp, proprietate, Franța, viața nomade, sănătatea, mările, modernitatea, guvernarea globală, dragostea și moartea…

Foreign Policy Magazine l-a inclus printre primii 100 de intelectuali publici ai lumii…

Traducător

Trebuie să-i mulțumim pentru traducerea acestui eseu în limba română Magdei Jeanrenaud, a cărei activitate poate fi văzută aici.

Inițial, cartea a apărut în 2018, la Librairie Arthème Fayard, sub titlul „Comment nous protéger des prochaines crises”.

Rezumat

Pentru a putea continua să trăiască, ființa umană (și societatea în ansamblul ei) și-a creat un mecanism de găsire a „modalităților de a se descotorosi de panică”. formele primare ale acestui mecanism includ fie supunerea împăcată la ceea ce ar fi o fatalitate, prelungită cu speranța într-o „lume de dincolo” mai bună, încrederea într-un progres salvator sau chiar într-un om providențial…

Dar negarea și evitarea analizei riscurilor, ignorarea avertismentelor nu ajută, așa cum nici pe struț nu-l ajută băgarea capului în nisip. Iar ceea ce e valabil în cazuri individuale, se aplică și națiunilor și chiar întregilor civilizații…

Ce sunt, de fapt, „crizele”? Sunt doar „momente paroxistice de aglomerarea a contradicțiilor”, chiar dacă aceste „momente” pot dura chiar mai mult decât o viață de om…

Care sunt tipurile de crize ce se acumulează în prezent? Vorbim practic (vai!) despre răsturnări ecologice, financiare, economice, politice, geopolitice, tehnologice, culturale, filosofice și ideologice… A mai rămas ceva? Nu par suficiente?

Și iată-l pe autor făcându-și mea culpa pentru un eșec care n-ar trebui să-i aparțină:

„Și, fără îndoială, trebuie să îmi cer iertare pentru că nu am fost în stare să conving, de mai bine de treizeci de ani, determinând ieșirea din economia energiei, refuzul reificării speciei umane și transformării tuturor relațiilor sociale într-o marfă.”

După criza declanșată în 2007, toate promisiunile decidenților nu s-au concretizat în nimic:

„… de atunci încoace nu a avut loc decât amânarea scadențelor de orice fel: cea financiară prin datorie, cea economică prin șomaj, cea socială prin inegalități, cea politică prin populism, cea geopolitică prin înfruntările iminente, cea tehnologică prin inteligența artificială, cea ecologică prin încălzirea climatică, cea ideologică prin contestarea democrației și amplificarea fundamentalismelor de tot felul.”

Și pentru reamintire, autorul precizează:

„Vom vedea atunci – vedem deja – cum vor înflori din nou «elogiile barbariei» cu care se hrănea elita intelectuală în perioada interbelică. Vom vedea atunci – vedem deja – cum nihilismul își ia revanșa asupra egoismului, dictatura asupra democrației.”

Din perspectivă istorică, să reținem o precizare: „prezentul nu este altceva decât materializarea efemeră a viitorului”.

De ce ne-am îngrijora? Totul merge foarte bine!

Să nu uităm, cartea a fost publicată inițial în 2018. Iar acest capitol reia sintetic optimismul promovat de marii afaceriști (tip Bill Gates, cel care recomanda cartea lui Hans Rosling, „Factfulness”):

• populația aflată în sărăcie extremă (ce trăiește cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi) s-a micșorat de 2,5 ori în ultimii treizeci de ani, incluzând „doar” 700 de milioane de persoane față de 1,9 miliarde în 1981; de parcă dolarul din 1981 ar fi avut aceeași valoare cu cea de azi…;
• speranța de viață, ca medie mondială, a crescut de la 47 de ani în 1950, la 72 de ani în 2018;
• malaria a dispărut;
• Ebola e sub control;
• 80% dintre copiii de un an au acces la vaccinuri;
• nivelul educației crește;
• producția alimentară pe cap de locuitor a crescut masiv;
• etc., etc…

Nebunia lumii

Ei bine, contrar acestui „optimism”, Attali subliniază „giganticele răsturnări aflate în curs de desfășurare” (la nivelul anului 2018!), ce reprezentau deja amenințări imediate sau pe termen lung…

O primă atenționare se referea la „paradoxul liniștii” (paradox of tranquility preluat de Marc Lavoie din ideile lui Hyman Minsky).

Cele două tipuri de pericole ale viitorului sunt:

• așa numitele evenimente „cunoscute-necunoscute” (identificate ca posibile, cu apariție necunoscută);
• cele numite „necunoscute-necunoscute” (atât neidentificabile, cât și imprevizibile ca apariție); culmea, în 2018, Attali exemplifica astfel de evenimente astfel: „de pildă, o pandemie mondială a unei boli rare ori necunoscute sau o coliziune cu un meteorit sau orice alt fenomen la care nici măcar nu ne-am gândit și care ar putea provoca imense tragedii”.

Fără a detalia aici, deși autorul face câteva precizări șocante la fiecare din ele, autorul identifică evenimentele din prima categorie:

• bogățiile tot mai concentrate;
• lipsa de întreținere a infrastructurii;
• șomajul nu scade;
• statutele sunt tot mai precare;
• la nivel global, sănătatea e tot mai precară;
• precaritatea materiilor prime;
• poluarea tot mai masivă a aerului;
• poluarea tot mai agresivă a mărilor și oceanelor;
• deteriorarea accentuată a planetei;
• degradarea climei;
• lipsa apei potabile;
• accelerarea migrațiilor;
• contestarea valorilor democrației.

„Ea se înscrie, în mod fundamental, într-o prioritate crescândă acordată prezentului asupra trecutului și viitorului. Într-o voință tiranică a celor în viață de a profita de lume,distrugând ce a fost ea și ce ar putea să fie. Preocupați numai de fluxuri, care reprezintă clipa, și nu de stocuri, care întruchipează istoria. Distrugând moștenirea, nelăsând nimic generațiilor următoare.

Așa arată noua barbarie a lumii: este întemeiată pe un egoism absolut, refuzând strămoșilor și urmașilor dreptul de a fi existat sau de a putea să existe. Ea refuză naturii dreptul de a supraviețui și generațiilor următoare dreptul de a reuși mai bine decât noi. Și pentru a da uitării lumea așa cum este, pentru a nu înțelege că nimeni nu se ocupă de ea, acordă prioritate crescândă divertismentului ca formă de negare și de consolare.

Ambalarea

Iată un set de prognoze propuse de autor:

• demografia va scăpa de sub control;
• bogăția se va concentra tot mai mult;
• munca (în sensul de locuri de muncă plătite) va deveni tot mai rară;
• nivelul de trai al pensionarilor va scădea;
• direcția e către o stagnare seculară;
• penuriile vor deveni insuportabile;
• nevoia de infrastructură va fi tot mai mare;
• clima se va deregla tot mai mult;
• mediul va fi tot mai poluat;
• lumea se va cufunda în haos politic tot mai accentuat.

Iată cele opt posibile crize:

1. Financiară: când sistemul financiar, prea îndatorat, pierde încrederea investitorilor.
2. Economică: când economia se prăbușește, în lipsa unei cereri suficiente;
3. Socială: când șomajul explodează și inegalitățile se acumulează, elitele devenind ilegitime, iar meritul nemaiconstituind un factor de reușită.
4. Politică: când sistemul politic este contestat pentru că nu a știut să gestioneze crizele precedente.
5. Geopolitică: când raporturile de forță dintre națiuni se răstoarnă.
6. Tehnologică: când omul este depășit de tehnologii care îi pot dăuna.
7. Ecologică: când se ivește o penurie majoră sau o dereglare sistemică a mediului înconjurător, ambele provocate de dereglările precedente.
8. Ideologică: când valorile pe care se întemeiază societățile sunt contestate.

Și toate acestea, indiferent de natura lor, își au originea într-o cauză unică: „prioritatea acordată beneficiilor pe termen scurt în detrimentul mizelor pe termen lung, fluxurilor în detrimentul stocurilor, plăcerii imediate în detrimentul constituirii patrimoniilor”.

Peste tot, manevre de amânare

„În loc să înfrunte aceste probleme și să încerce să le rezolve, oamenii (adică fiecare dintre noi), întreprinderile, guvernele, mai ales cele din democrații, aplică bine-cunoscutul principiu al tergiversării, conform căruia nu există problemă pe care lipsa soluțiilor să nu sfârșească prin a o rezolva. Și pe care un divertisment pe cinste să nu permită să fie dată uitării. Ei caută toate mijloacele posibile pentru a amâna scadențele; mai întâi mijloacele economice, finanțând prin împrumuturi o creștere economică artificială, neglijând consecințele sale asupra mediului înconjurător, sperând că, o dată mai mult, va apărea un salvator și toate problemele se vor rezolva de la sine.”

Și experiența umană demonstrează că lucrurile nu se rezolvă de la sine!

În schimb, iată ce fac decidenții (și nu doar ei!):

• lumea e înecată cu banii băncilor centrale;
• datoria publică e într-o continuă creștere;
• gospodăriile continuă să trăiască pe seama viitorului;
• divertismentul hrănește inacțiunea;
• întreprinderile se îndatorează dincolo de pragul rezonabil;

Capcana se închide

„Va veni un moment – și cu cât mai repede va fi, fără îndoială, cu atât mai bine – când creditorii se vor speria, când ratele dobânzilor vor crește, când materiile prime și locurile de muncă vor fi tot mai rare, când infrastructurile prost întreținute se vor prăbuși, când doar cetățenii din dictaturile obscure vor mai crede în democrația de piață, când apa potabilă se va găsi din ce în ce mai rar, iar clima va deveni de nesuportat, când naționalismele se vor ciocni între ele, când divertismentele nu vor mai fi de ajuns, când rețelele sociale vor fi părăsite, când conflictele vor deveni iminente.”

Și iată enumerate elemente pe care Attali le identifică:

• rata dobânzii începe să crească;
• valoarea întreprinderilor cotate și necotate (la bursă) începe să fie pusă la îndoială;
• câteva semne premonitorii:
  • întreprinderi cotate din economia divertismentului au pierdut deja parte importantă a valorii lor de piață;
  • mai multe întreprinderi supra-îndatorate trebuie să-și vândă active;
  • multe întreprinderi cotate, din sectoare mai puțin la modă, și-au început declinul.
• apar primele semne ale revenirii naționalismului economic;
• apar primele semne ale unei crize ecologice majore;
• în fața unor astfel de provocări, alte ideologii încep să se exprime, putând fi identificate trei grupuri de forțe:
  • adepții dreptelor naționaliste și xenofobe, partizani ai unui guvern puternic, ostili minorităților și celor slabi;
  • adepții stângii radicale, ostili capitalismului, elitelor financiare, tehnocraților, plutocrației, dictaturii piețelor, sprijinindu-se pe mișcări ecologice și pe cele ale drepturilor omului;
  • adepții structurilor religioase, pentru care nimic nu are valoare dacă nu se înscrie printre regulile ce se pot extrage din Tora, Evanghelii sau Coran, sau orice alt corpus teologic ale căror cerințe ar trebui respectate întocmai.

Deocamdată, pare că „aceste prime semne nu au fost suficiente pentru a declanșa o criză de ansamblu”…

Crize majore s-au produs în circumstanțe comparabile

Pentru că ne oferă o nouă perspectivă asupra istoriei, mi-am permis să redau în întregime acest capitol în cadrul episodului podcast asociat acestui recenzumat. Ascultă-l! (vezi la început 😆 ) Zic că merită…

Cât va mai dura până până la o criză majoră?

Având în vedere lipsa de acțiune a decidenților, ba mai mult îndemnarea oamenilor să ignore semnele de avertizare, anesteziind posibile îngrijorări prin mesaje liniștitoare și îndemnuri la… distracție, o criză financiară este inevitabilă, ea urmând a fi urmată în cascadă sau simultan de toate celelalte prezentate mai sus…

Când? E greu de spus… În câteva luni, în câțiva ani…

Care e scenariul declanșator?

Într-o situație instabilă, un cât de mic incident serios poate determina pierderea încrederii finanțatorilor, dar și a popoarelor în capacitatea de autoreglare a sistemului. Iar asta va duce la un val de panică! O panică urmată de:

• prăbușirea valorii activelor;
• creșterea bruscă a ratei dobânzilor pe termen lung;
• criză politică a Uniunii Europene;
• criză a dolarului;
• criză într-o țară periferică majoră (China, Rusia, Turcia, Brazilia, Mexic; la momentul scrierii cărții, Ucraina nu era luată în calcul…);
• criză a energiei sau a materiilor prime;
• criză climatică;
• criză a apei;
• un mare atentat terorist;
• criză tehnologică;
• o confruntare militară a marilor puteri (iat-o deocamdată la nivel de tehnologie militară, pe teritoriul Ucrainei!).

Răspunsul: trei principii, șase acțiuni

Ca orice lucrare ce se respectă, cartea nu se putea rezuma la identificarea și definirea problemelor. Era nevoie și de soluții! Și iată că Jacques Attali ni le oferă:

„Ne putem noi oare mulțumi să le dăm crezare populiștilor când aceștia declară: «Sunteți mințiți. Elita v-a trădat. Ea nu merită altceva decât să fie alungată. Apoi, va fi destul să închidem frontierele pentru a ne regăsi suveranitatea. Și să ne excludem din crizele venite din altă parte.»? Astfel de răspunsuri sunt niște escrocherii: capitalismul, piața și forțele care o orchestrează sunt niște mecanisme; ele nu se limitează la câțiva oponenți, pe care ar fi suficient să-i înlocuim. Mecanismele acestea distrug patrimoniile de orice fel, în special patrimoniile materiale, pentru a extrage din ele fluxuri, din ce în ce mai imateriale, lăsând în urmă deșeuri din ce în ce mai numeroase; pe termen lung, ele duc la reificarea corpului prin intermediul geneticii și la reificarea minții prin intermediul inteligenței artificiale. Mecanismele acestea sunt planetare. Izolarea nu ne poate proteja de ele.”

Trebuie înțeles: înlocuirea unor oameni cu alții care gestioneze aceleași mecanisme nu va oferi soluția!

„O altă gestionare a aceluiași sistem nu ar împiedica datoriile să crească, diferențele dintre venituri să se adâncească, natura să fie distrusă, clima să se încălzească, mânia popoarelor să sporească, democrația să fie amenințată, iar contradicțiile fundamentale să se acumuleze. Toate acestea ar deschide doar calea unor noi puteri totalitare, și mai puțin simpatice decât cele de astăzi, care ar denunța țapii ispășitori, i-ar exila, întemnița sau masacra pe cei pe care i-ar desemna drept dușmani ai poporului.”

Așadar, vorbim despre soluții! Autorul ne propune trei principii de lucru:

1. Luciditate
   Nu e nimic mai important decât să evităm să ne mințim pe noi înșine; să nu închidem ochii, respingând previziunile catastrofice, spunând că ar fi exagerate. „Paza bună, trece primejdia rea!” Să nu intrăm în panică!
   Desigur, luciditatea presupune capacitatea de alegere a surselor de informații de încredere, pentru a evita iluziile…
2. Combativitate
   Odată identificate pericolele, nu trebuie să intrăm în panică, nici să ne dăm bătuți!
   „Pericolele trebuie interiorizate, relativizate pentru a înțelege că mai putem încă să le învingem dacă ne păstrăm calmul.”
   Curajul e cheia problemelor!
3. Pozitivitate
   „A fi pozitiv înseamnă să nu te resemnezi nici o clipă acceptând ca generațiile viitoare să trăiască tot atât de prost sau mai puțin bine decât noi. Și să înțelegi că numai încercând să ameliorezi soarta celor ce ne vor urma poți spera cu adevărate să o ameliorezi pe a ta.”
   Attali susține că din tot ce-a scris, ar fi un câștig dacă reținem măcar asta:

Să trecem la cele șase acțiuni pentru o protecție personală:

1. Analiza riscurilor
   Fiecare din noi ar trebui să-și facă o analiză pentru „a înțelege prin ce anume suntem expuși riscului de a fi atinși individual de una sau alta dintre cele opt situații de criză și a reflecta la condițiile ce trebuie reunite pentru a-i supraviețui”.
2. Acțiunea pozitivă: protejarea drepturilor generațiilor următoare
   Odată evaluate aceste riscuri, se impune acțiune rapidă, în interesul viitoarelor generații, cea mai bună cale de a acționa în propriul interes (protejarea propriului patrimoniu, dacă există, împotriva riscurilor prăbușirii valorii sale; pregătirea pentru noi meserii și favorizarea la maxim a educației generațiilor următoare; pregătire pentru schimbarea locului de muncă, etc.).
3. Găsirea unor aliați
   În vremuri senine, trebuie construite alianțe și prietenii. Esențială poate fi înscrierea într-o acțiune colectivă.
4. Răsturnarea situației
   În caz de agravare a situației, trebuie căutat un răspuns complet: lichidarea portofoliului, vânzarea apartamentului, schimbarea meseriei/modului de viață, eliminarea constrângerilor, o transformare individuală profundă.
5. Dansul de lângă ușă
   „O metaforă ne poate ajuta să înțelegem: planeta seamănă cu o sală de bal, cu dansatori și dansatoare încântătoare, cu un bufet minunat, cu draperii și niște candelabre ce amenință permanent să le dea foc. Și cu o singură ieșire. Ce e de făcut? Să te repezi afară? La urma urmelor, de ce să  nu mai profiți puțin de petrecere, atât cât se mai poate? Așa că, măcar un timp, dansezi lângă ușă. Și, dacă nu am reușit să îndepărtăm candelabrele de lângă draperii și să deschidem o altă ușă, pentru noi și pentru ceilalți, măcar să profităm de bal, pregătindu-ne să plecăm dacă situația ar deveni de nesuportat.”
6. Plecarea
   După epuizarea tuturor celorlalte soluții, când nu mai e nimic de așteptat pentru sine însuși și pentru cei apropiați, de la un anumit teritoriu, când rezistența la fața locului e zadarnică, plecarea e singura și ultima soluție.

Autorul ne arată că cele șase tipuri de acțiune se pot aplica și în cazul unei întreprinderi.

Având în vedere că o țară nu poate pleca, acțiunile 5 și 6 din lista de mai sus nu sunt aplicabile în cazul țărilor. În rest, există multe puncte comune de acțiune, cu precizarea că există alte specificități la nivel de țară.

În dorința de a-și provoca cititorii, autorul lansează și ipoteze ale direcțiilor de acțiune pentru prevenția colectivă la nivel planetar. Și contrar pesimismului la care, privind în jur, am fi îndreptățiți, Attali are curajul de a ne îndemna la optimism, dacă vom fi capabili cu toții să punem în practică niște principii relativ simple, cel puțin în teorie…

Învățăminte/Concluzii/Acțiune

Aprecieri personale

Deși pe Goodreads cartea lui Jacques Attali are (pentru moment) un rating de doar 3,63/5 (e drept bazat pe un singur vot), eu îi voi acorda 5 stele! În cuvinte simple, autorul ne explică ce și cum, ne oferă o perspectivă mai largă a înțelegerii lumii contemporane, și mai ales, ne oferă soluții, atât în plan individual, cât și la nivelul comunităților, fie ele mici sau mari…

Recenzie

• Despre
• Ultimele Postari

Urmărește-mă

Sandu MIHAI

Cititor pasionat la Deep Design

După decenii de concentrare pe domeniul tehnic, a venit vremea întoarcerii la mai vechea pasiune a lecturii. Calitatea de cititor nu trebuie validată de nici un fel de autoritate! 😉
Deși mai am puțină vreme, am mult timp!

Urmărește-mă

Ultimele postari ale lui Sandu MIHAI (vezi toate)

• Dansând pe stadion - 3 octombrie 2023
• Thales și organizarea mirării: Școala din Milet - 3 octombrie 2023
• Saltzberg vs. Fischer și Fischer vs. Green – 1957 - 2 octombrie 2023