Moartea lui Ivan Ilici
Autor: Lev Tolstoi Categorii: Beletristică Editor: Humanitas Publicată: 2002 ISBN: 973-50-0096-2 Pagini: 137 Țară: România Limbă: română Mărime fișier: 4,36 MB Etichete: Lectură | More DetailsCitesc (și) pentru tine
Când n-ai timp, treci pe recenzumate…
Cartea poate fi ascultată…
…în lectura lui Victor Rebengiuc… Abonații acestei platforme vor primi un mesaj cu informațiile necesare!
Precizări
Aici împărtășesc un alt fel de experiență de „lectură”… Sesizezi ghilimelele, nu? Pentru că vorbesc despre audiție, despre ascultarea unei cărți, în lectura altcuiva. Sigur că e un alt fel de experiență de receptarea a mesajului autorului, din moment ce acest mesaj ajunge la receptor grație unui alt simț, diferit de văz…
„Ascultarea” unei cărți poate crea un alt fel de experiență decât cea obișnuită a lecturii prin forțe proprii. Și totuși, cele două tipuri de experiențe pot prezenta similitudini uimitoare: așa cum lectura proprie poate fi asimilată în tăcere (sau cu un fundal muzical adecvat), dar oricum presupune o doză de însingurare pentru a facilita conectarea cu mesajul autorului cărții, tot la fel, ascultarea presupune o perioadă de retragere din zgomotele diurne, idealul fiind (în opinia mea) ascultarea la căști. Iar dacă în această perioadă poți evita și alte activități, concentrându-te doar pe ascultare, condițiile ideale unei astfel de experiențe sunt deja îndeplinite.
Și totuși, niște diferențe între cele două tipuri de „lecturi” trebuie să existe, nu? Sigur că da… Desigur că vor exista permanent cei îndrăgostiți de paginile unei cărți fizice, de satisfacția întoarcerii foii, de revenirea la un paragraf sau pagină anterioară. Și totuși noile formate de transmitere a conținutului unei cărți n-ar trebui ignorate. În format audio, dacă ai șansa de a asculta vocea unui actor, vei vedea că el va pune ceva din talentul său în vocea cu care citește. S-ar putea să percepi altfel anumite paragrafe…
Autorul
Lev Tolstoi n-ar trebui să mai aibă nevoie de prezentare. Alături de Dostoievski și alți câțiva a făcut parte din ceea ce s-a numit vârsta de aur a literaturii ruse mărginită de anii 1820 și 1880.
Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) s-a născut la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară. Și-a pierdut de timpuriu părintii, apoi și alte rude apropiate în grija cărora se găsea. Ajuns la începutul adolescentei sub tutela unei mătuși paterne, Tolstoi a locuit o vreme la Kazan, unde s-a înscris la universitate pentru a studia limbile orientale, dar după un an a decis să renunțe, în favoarea științelor juridice. În 1847 și-a abandonat studiile universitare și s-a întors la Iasnaia Poliana, iar în 1851 l-a urmat pe unul dintre frații săi în Caucaz și s-a înrolat în armată. Aceasta este perioada în care a început să scrie și să-i fie publicate primele cărți; în anul 1852, i-a apărut romanul „Copilăria”, primul dintr-o trilogie autobiografica, urmat de „Adolescența” (1854) și „Tinerețea” (1856), ce i-au adus din start un imens succes. După Războiul Crimeii a renunțat la viața militară, a călătorit în Occident, s-a preocupat intens de problemele sociale și politice ale timpului său. În 1862 s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Berg, cu care a avut treisprezece copii și care i-a rămas alături patruzeci și opt de ani, în ciuda unei vieți de familie cu multe greutăți și suferințe.
Capodoperele epice ale lui Tolstoi, „Război și pace” (1865–1869) și „Anna Karenina” (1875–1877), au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, ca gen literar, iar credințele și ideile sale filosofice, sociale, politice, teologice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte scrieri, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism“. Proza și dramaturgia sa constituie o vasta frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucția sociografică, meditația istorica și analiza psihologică se combină exemplar cu reflecția asupra unei lumi ideale. Tolstoi s-a manifestat și ca reformator în domeniul educației, pentru ca, spre sfârșitul vieții, să devină un fervent comentator al învățăturilor cristice. Dintre operele sale cele mai cunoscute, se mai pot menționa „Învierea” (1899), nuvelele și povestirile „Amintiri din Sevastopol” (1855–1856), „Trei morți” (1859), „Cazacii” (1863), „Prizonierul din Caucaz” (1872), „Moartea lui Ivan Ilici” (1884–1886), „Ivan Prostul” (1886), „Sonata Kreutzer” (1889–1891), „Stăpân și slugă” (1895), „Cuponul fals” (1911, scris în perioada 1896–1904), „Hagi Murad” (1912; scris în perioada 1902–1904), lucrările dramaturgice „Puterea întunericului” (1887), „Cadavrul viu” (1911; scris în 1900), scrierile filosofice „Religia mea” (1883), „Evanghelia pe scurt” (1890), „Împărăția lui Dumnezeu este cu tine” (1894), „Ce este arta” (1897), „Calendarul înțelepciunii” (1910), „Despre Dumnezeu și om. Fragmente din jurnalul ultimilor ani (1907–1910).
Rezumat
Așa cum e ușor de înțeles, astfel de texte nu se pretează prea bine la ceea ce-am putea numi „rezumat”… Cum să faci rezumatul unor pagini ce transmit emoție, trăire, niște pagini ce se adresează intimului din tine? Cum să sintetizezi gânduri și sentimente la care pe care autorul îți oferă posibilitatea de a deveni părtaș prin propriile-i cuvinte?
Totuși, măcar aspectele superficiale, cele aflate la vedere în carte pot fi sintetizate…
Pe scurt, nuvela îl are ca protagonist pe judecătorul din Sankt Petersburg Ivan Ilici Golovin, familist, tată și soț. Viața lui se termină la patruzeci și cinci de ani. Și, aflat pe patul de suferință, acest om înțelege cu groază că e muritor! Chiar dacă, încă din școală, la lecțiile de logică învățase un silogism simplu, conform căruia „Caius este om, oamenii sunt muritori, deci Caius este muritor”, se pare că nu reușise să interiorizeze acest adevăr simplu. Pentru că el nu se considera ca fiind un om în general, el nu era nici Caius, el era Ivan Ilici! El era un om care a avut întotdeauna un trai plăcut, cuviincios, conform cu regulile societății.
Asta e o primă tragedie în sine, deoarece, așa cum spunea Cioran,
„Arta lui Tolstoi va consta în a face din orice agonie agonia însăși și în a-l sili pe cititor să-și repete, îngrozit și fascinat: «Deci așa se moare!»“
Dar, dincolo de tragedia neacceptării morții, pare să existe o lecție pe care autorul încearcă s-o transmită tuturor cititorilor săi, chiar și celor de peste secole…
De fapt, nuvela începe cu apariția veștii morții lui Ivan Ilici la locul său de muncă, printre colegi… Iar moartea unui coleg lasă deja un loc gol într-o schemă de personal, lucru ce pare să-i intereseze în adâncuri cel puțin pe unii colegi, chiar dacă vorbele de complezență, de păreri de rău își fac loc printre oameni. Dar dincolo de acestă fațadă, fiecare își face aceleași planuri pentru o seară cât mai plăcută…
Nevoit să facă o vizită de complezență la casa decedatului, unul din colegi constată, pe de o parte că soția lui Ivan Ilici e preocupată de încercarea de a obține cât mai mulți bani de la stat ca urmare a decesului soțului, iar pe de altă parte, el însuși vrea să plece cât mai repede de la eveniment pentru a-și face o seară plăcută la un joc de cărți…
Ori exact această tentație a vieții comode, a obținerii a cât mai multe lucruri materiale este lucrul pe care muribundul Ivan Ilici îl conștientizează ca fiind cauza faptului că nu a trăit „cum trebuie”. Iar faptul că a și-a înțeles greșeala vieții atât de târziu, l-a făcut să urle ca din gură de șarpe în ultimele sale trei zile de viață… Practic, era disperarea celui care a conștientizat prea târziu că viața sa n-a avut un țel înalt, adevărat, nu și-a găsit timpul să „cadă în sine” pentru o auto-reflecție. Iar momentul acestei analize interioare a venit prea târziu, când nu mai avea timp să schimbe nimic…
În ultima clipă, Ivan Ilici își dă seama că „tot ce a constituit și mai constituie viața ta, nu e decât o minciună, care nu-ți îngăduie să vezi nici viața, nici moartea”.
Învățăminte/Concluzii/Acțiune
Aprecieri personale
Nuvela asta ar trebui citită de oricine, ea fiind poate un îndemn personal la o auto-analiză la care îndemna și Socrate, pentru a trăi o viață bună.
Recenzie
Nuvela asta e un text despre viață și moarte, un text analiză a vieții trăite în chiar pragul morții… Pentru oricine, vine un moment neașteptat poate, când pe nepusă masă, realizezi că și tu ești muritor, nu doar oamenii, la modul generic. Adică, nu mai e vorba doar la modul teoretic, în general. Simți pe propria piele că ți-a venit rândul, că moartea se apropie inexorabil, realizezi apropierea ei de tine nu la modul teoretic, ci foarte concret, iar asta are loc în condițiile în care cei din jur fie încearcă să te mintă că lucrurile nu stau chiar așa de rău, că situația nu e atât de gravă precum începi să realizezi, fie încearcă să te ajută cumva să treci mai ușor peste acest hop final, fie nu te bagă în seamă, fie că îți așteaptă sfârșitul din cine știe ce motive.
Tolstoi ne oferă o disecție morală a personajului, cu intense trăiri și analize interioare, un personaj care doar în ultimul moment începe să-și chestioneze viața. Deși titlul anticipează sfârșitul, autorul face o analiză a conștiinței și a gradului de dezumanizare a lui Ivan Ilici.
Oportunitate și actualitate
Tema analizei propriei vieți, temă veche, lansată cu mii de ani în urmă de Socrate, își menține actualitatea. Prin abordarea unor astfel de teme marii autori de literatură devin mari!
Interiorizare
Fiecare om ar trebui să-și conștientizeze propria finalitate ca ființă, și ca urmare a acestui simplu fapt, să evite să ajungă la momentul final cu profunde dezamăgiri, în condițiile în care timpul ce i s-a dat nu-i va mai permite să corecteze nimic. În principiul lucrurile par simple. Depinde de fiecare cum alege să-și trăiască viața, știind că e posibil ca la momentul final să „urle de disperare”, una dată de înțelegerea faptului că nu mai are timp…
- Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024
Înapoi
Sandu's books
