Concepte logice de bază. Propoziții și argumente.

Când n-ai timp, treci pe recenzumate!

Citesc (și) pentru tine…

ABONARE

---

---

Ce este logica?

Încheiam episodul anterior cu promisiunea că urmează să aprofundăm silogismul… Corect, dar pare de bun simț ca înainte de asta să facem o incursiune mai largă în… logică. Să vedem care sunt conceptele logice de bază…

Ce e logica? Simplu spus, logica se ocupă cu studiul raționamentelor. Și cum raționamentele pot fi corecte și incorecte, logica vine cu metode și principii care să ne ajute să separăm ce e corect de ceea ce e incorect.

În căutarea rezolvării oricărei probleme, noi producem argumentele care ne pot susține concluziile. Dar, atenție, argumentele noastre pot să includă motivele pentru care ne considerăm convingerile justificate. Din nou, atenție, nu toate motivele sunt unele întemeiate. Ca urmare, ne putem întreba mai mereu atunci când ne confruntăm cu un argument: concluzia la care ajungem rezultă din premisele presupuse?

Pentru a răspunde la această întrebare există criterii obiective; logica ne ajută să descoperim și să aplicăm acele criterii.

Raționamentul nu este singurul mod în care oamenii își susțin afirmațiile pe care le fac sau le acceptă. Ei pot apela la autoritate sau la emoție, care pot fi foarte persuasive, sau se pot baza, fără reflecție sau analiză, pur și simplu pe obiceiuri. Cu toate acestea, atunci când cineva dorește să emită judecăți pe care să se poată baza în totalitate, singura sa bază solidă va fi raționamentul corect. Folosind metodele și tehnicile logicii se poate distinge în mod sigur între raționamentul sănătos și cel greșit.

Propoziții și argumente

S-o luăm domol… Începem prin a examina mai îndeaproape cele mai de bază concepte ale logicii. În cadrul oricărui raționament construim și evaluăm argumente; argumentele sunt construite cu propoziții. Și chiar dacă aceste concepte par simpluțe, poate că merită o analiză atentă.

Propoziții

propozițiile sunt elementele de bază ale raționamentului nostru. O propoziție afirmă că ceva este cazul sau afirmă că ceva nu este. Putem afirma sau nega o propoziție – dar fiecare propoziție fie afirmă ceea ce este cu adevărat cazul, fie afirmă ceva care nu este. Prin urmare, fiecare propoziție este fie adevărată, fie falsă.

Dar, desigur, există și multe propoziții despre al căror adevăr suntem nesiguri. „Există viață pe o altă planetă din galaxia noastră”, de exemplu, este o propoziție care, din câte știm acum, poate fi adevărată sau poate fi falsă. „Valoarea sa de adevăr” este necunoscută, dar această propoziție, ca orice propoziție, trebuie să fie fie adevărată, fie falsă.

O întrebare nu afirmă nimic și, prin urmare, nu este o propoziție. „Știi să joci șah?” este într-adevăr o propoziție, dar acea propoziție nu reclamă nicio pretenție despre lume. La fel, nici o comandă nu este o propoziție („Vino repede!”), nici o exclamație nu este o propoziție („Doamne!”). Întrebările, comenzile și exclamațiile – spre deosebire de propoziții – nu sunt nici adevărate, nici false.

Când afirmăm o propoziție, o facem folosind o anumită limbă. Este evident că două propoziții diferite, constând din cuvinte diferite aranjate diferit, pot avea același sens și pot fi folosite pentru a afirma aceeași propoziție. De exemplu, „Cutărescu a câștigat alegerile” și „Alegerile au fost câștigate de Cutărescu” sunt clar două propoziții diferite care fac aceeași afirmație.

Propozițiile sunt întotdeauna părți ale unei limbi, dar propozițiile nu sunt legate de nicio anumită limbă dată. Iată mai jos patru propoziții în limbi diferite, dar cu un singur sens: toate cele patru, folosind cuvinte diferite, pot fi rostite pentru a afirma aceeași propoziție. Propoziție este termenul pe care îl folosim pentru a ne referi la ceea ce propozițiile declarative sunt de obicei folosite pentru a afirma.

Plouă. (Română)
It is raining. (English)
Está lloviendo. (Spanish)
Il pleut. (French)
Es regnet. (German)

Termenul enunț nu este un sinonim exact al propoziției, dar este adesea folosit în logică în același sens. Unii logicieni preferă enunț în loc de propoziție, deși aceasta din urmă a fost folosită mai frecvent în istoria logicii. Alții evită ambii termeni ca fiind metafizici, folosind doar termenul propoziție. Totuși, conceptul de propoziție este văzut de mulți ca făcând o distincție utilă între o propoziție și ceea ce afirmă propoziția.

Aceeași propoziție poate fi folosită pentru a face enunțuri foarte diferite (sau pentru a afirma propoziții foarte diferite), în funcție de contextul în care este exprimată. De exemplu, propoziția „Cel mai mare stat din Statele Unite a fost cândva o republică independentă”, a exprimat odată o afirmație sau o propoziție adevărată (despre Texas), dar dacă ar fi afirmată astăzi ar exprima o afirmație sau o propoziție falsă (despre Alaska). Aceleași cuvinte afirmă propoziții diferite în momente diferite.

Propozițiile pot fi simple, ca cele folosite anterior, dar pot fi și compuse, conținând alte propoziții în sine. Luați în considerare următoarea propunere, dintr-o relatare a exploatării bazinului Amazonului din Brazilia:

„Bazinul Amazonului produce aproximativ 20% din oxigenul Pământului, creează o mare parte din propriile precipitații și adăpostește multe specii necunoscute.”

Această propoziție afirmă simultan trei propoziții, referitoare la ceea ce produce Bazinul Amazonului, ce creează și ce adăpostește. Pasajul constituie astfel o propoziție conjunctivă. Afirmarea unei propoziții conjunctive este echivalentă cu afirmarea separată a fiecărei propoziții componente.

Unele propoziții compuse nu afirmă adevărul componentelor lor. În propozițiile disjunctive (sau alternative), niciuna dintre componente nu este afirmată. Abraham Lincoln (într-un mesaj către Congres în decembrie 1861) spunea: „Instanțele de circuit sunt utile sau nu sunt utile”. Această propoziție disjunctivă este clar adevărată, dar oricare dintre componentele sale ar putea fi falsă.

Alte propoziții compuse care nu își afirmă componentele sunt propoziții ipotetice (sau condiționale). Liber-cugetătorul secolului al XVIII-lea, Voltaire, spunea: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm”. Aici, din nou, nici una dintre cele două componente nu este afirmată. Propoziția „Dumnezeu nu există”, nu este afirmată, dar nici propoziția „Este necesar să-l inventăm”. Doar propoziția „dacă-atunci” este afirmată de enunțul ipotetic sau condiționat, iar acea afirmație compusă ar putea fi adevărată chiar dacă ambele componente ar fi false.

În logică, structura internă a propozițiilor este importantă. Pentru a evalua un argument avem nevoie de o înțelegere completă a propozițiilor care apar în acel argument.

Argumente

Cu propozițiile ca blocuri de construcție, construim argumente. În orice argument afirmăm o propoziție pe baza unor alte propoziții. Făcând acest lucru, se face o inferență. Inferența este un proces care poate lega împreună un grup de propoziții. Unele concluzii sunt justificate (sau corecte); altele nu sunt. Logicianul analizează aceste grupuri, examinând propozițiile cu care începe și cu care se încheie procesul, precum și relațiile dintre aceste propoziții. Un astfel de grup de propoziții constituie un argument. Argumentele sunt preocuparea principală a logicii.

Argumentul este un termen tehnic în logică. Nu trebuie să implice dezacord sau controversă. În logică, argumentul se referă strict la orice grup de propoziții din care se pretinde că una devine de la celelalte, care sunt considerate a oferi suport pentru adevărul aceleia. Pentru fiecare inferență posibilă există un argument corespunzător.

În scris sau în vorbire, un pasaj va putea conține adesea mai multe propoziții înrudite, fără a conține vreun argument. Un argument nu este doar o colecție de propoziții; este un cluster cu o structură care surprinde sau prezintă o anumită inferență. Descriem această structură cu termenii concluzie și premisă. Concluzia unui argument este propoziția care este afirmată pe baza celorlalte propoziții ale argumentului. Celelalte propoziții, care sunt afirmate (sau presupuse) ca susținând concluzia, sunt premisele argumentului.

Ne vom lovi de mai multe argumente de multe feluri diferite, pe multe subiecte diferite. Vom putea întâlni argumente în politică, în etică, în sport, în religie, în știință, în drept și în viața de zi cu zi. Cei care apără aceste argumente, sau cei care le atacă, urmăresc de obicei să stabilească adevărul (sau falsitatea) concluziilor trase. În calitate de logicieni, însă, interesul nostru este dat de argumentele ca atare. Ca agenți sau ca cetățeni putem fi profund preocupați de adevărul sau falsitatea concluziilor trase. Cu toate acestea, ca logicieni, lăsăm acele interese deoparte. Preocupările noastre vor fi în principal două. În primul rând, ne vom preocupa de forma unui argument luat în considerare, pentru a determina dacă acel argument este de un tip care ar putea conduce la o concluzie justificată. În al doilea rând, ne vom preocupa de calitatea argumentului, pentru a determina dacă acesta conduce într-adevăr la o concluzie justificată.

Argumentele variază foarte mult în gradul de complexitate. Unele sunt foarte simple. Altele, după cum vom vedea, sunt destul de complicate, uneori din cauza structurii sau formulării propozițiilor pe care le conțin, alteori din cauza relațiilor dintre premise și alteori din cauza relațiilor dintre premise și concluzie.

Cel mai simplu tip de argument constă dintr-o premisă și o concluzie despre care se pretinde că decurge din aceasta. Fiecare poate fi menționat într-o propoziție separată, ca în următorul argument care apare pe un autocolant lipit pe manualele de biologie din statul Alabama:

„Nimeni nu a fost prezent când viața a apărut pentru prima dată pe pământ. Prin urmare, orice afirmație despre originile vieții ar trebui să fie considerată teorie, nu faptă.”

Atât premisa, cât și concluzia pot fi formulate în aceeași propoziție, ca în acest argument care decurge din progresele recente în știința geneticii umane:

„Deoarece se dovedește că toți oamenii sunt descendenți dintr-un număr mic de strămoși africani în trecutul nostru evolutiv recent, a crede în diferențe profunde dintre rase este la fel de ridicol ca și a crede într-un pământ plat.”

Ordinea apariției premiselor și a concluziei poate varia, de asemenea, dar nu este critică în determinarea calității argumentului. Nu e neobișnuită situația în care concluzia unui argument să preceadă enunțul premisei sau premiselor acestuia.

Exerciții propuse

Identificați premisele și concluziile din pasajele următoare. Unele premise susțin concluzia, altele nu. Rețineți: premisele pot susține concluzii direct sau indirect; chiar și pasajele simple pot conține mai multe argumente.

Iată un exemplu:

„O miliție bine reglementată fiind necesară pentru securitatea unui stat liber, dreptul poporului de a deține și de a purta arme nu va fi încălcat.”

Constituția SUA, Amendament 2

Soluția:

• Premisa: „O miliție bine reglementată este necesară pentru securitatea unui stat liber.”
• Concluzia: „Dreptul poporului de a păstra și de a purta arme nu va fi încălcat.”

Iată exercițiile (soluțiile sunt așteptate în comentarii):

1. Ceea ce îi împiedică pe mulți să fotocopieze o carte și să o dea unui prieten nu este integritatea, ci logistica; este mai ușor și ieftin să-i cumperi prietenului tău o copie broșată.
2. Toma de Aquino a susținut că inteligența umană este un dar de la Dumnezeu și, prin urmare, „a aplica inteligența umană pentru a înțelege lumea nu este un afront la adresa lui Dumnezeu, ci îi este plăcut”.
3. Sir Edmund Hillary este un erou, nu pentru că ar fi fost primul care a urcat pe Muntele Everest, ci pentru că nu i-a uitat niciodată pe șerpași care l-au ajutat să realizeze această faptă imposibilă. Și-a dedicat viața pentru a ajuta la construirea de școli și spitale pentru ei.
4. Testele standardizate au un impact rasial și etnic disparat; studenții albi și asiatici obțin, în medie, un scor semnificativ mai mare decât colegii lor de culoare și hispanici. Acest lucru este valabil pentru testele de clasa a patra, examenele de admitere la facultate și orice altă evaluare din cărți. Dacă o diferență rasială este o dovadă a discriminării, atunci toate testele discriminează.
5. Bunul simț este, dintre toate lucrurile din lume, cel mai egal distribuit, pentru că toată lumea crede că-l are cu atâta abundență, încât chiar și cei mai greu de mulțumit în toate celelalte chestiuni nu ș-li doresc de obicei mai mult decât îl au deja.
6. Când Noah Webster a propus un Dicționar al limbii americane, criticii săi de la începutul secolului al XIX-lea au prezentat următorul argument împotriva lui: „Deoarece orice cuvinte noi în Statele Unite sunt fie proaste, fie străine, nu există așa ceva ca limba americană; există doar o engleză proastă.”
7. Pedeapsa cu moartea este prea costisitoare. Numai în statul New York, contribuabilii au cheltuit peste 200 de milioane de dolari în experimentul eșuat de pedeapsă cu moartea din statul nostru, fără ca nimeni să fie executat.
   Pe lângă faptul că este prea costisitoare, pedeapsa capitală este nedreaptă în aplicarea ei. Motivul cel mai puternic rămâne epidemia de exonerări a deținuților condamnați la moarte în urma anchetei post-condamnare, inclusiv zece deținuți din New York eliberați în ultimele 18 luni de pedepse lungi executate pentru crime sau violuri pe care nu le-au comis.
8. Casele sunt construite pentru a locui, nu pentru a le privi; prin urmare, preferați utilitatea înaintea regularității.
9. A boicota o afacere sau un oraș [ca protest] nu este un act de violență, dar poate cauza prejudicii economice multor oameni. Cu cât impactul economic al unui boicot este mai mare, cu atât este mai impresionantă declarația pe care o face. În același timp, este posibil oameni nevinovați să suporta consecințele economice, oameni care nu-și pot permite pierderea de venituri: lucrătorii din hotel, șoferii de taxi, restauratorii și comercianții. Arma boicotului ar trebui să fie folosită cu moderație, dacă nu din alt motiv măcar datorită răului ce poate fi provocat unor astfel de oameni.
10. Epurarea etnică a fost privită nu cu mult timp în urmă ca un instrument legitim al politicii externe. La începutul secolului al XX-lea, schimbările forțate ale populației nu erau neobișnuite; imperiile multiculturale s-au prăbușit, iar naționalismul a condus la formarea de noi țări, omogene din punct de vedere etnic.
11. Dacă un juriu este suficient de nemulțumit de cazul guvernului sau de conduita guvernului, poate refuza pur și simplu să condamne. Această posibilitate pune presiune puternică asupra statului pentru a se comporta corect. Din acest motiv, un juriu este una dintre cele mai importante protecții ale unei democrații.
12. Fără păduri, urangutanii nu pot supraviețui. Ei își petrec mai mult de 95 la sută din timp în copaci, care, alături de vița de vie și de termite, le oferă mai mult de 99 la sută din hrană. Singurul lor habitat este format din pădurile tropicale din Borneo și Sumatra.
13. omnisciența și omnipotența sunt reciproc incompatibile. Dacă Dumnezeu este omniscient, el trebuie să știe deja cum va interveni pentru a schimba cursul istoriei folosind atotputernicia sa. Dar asta înseamnă că nu se poate răzgândi cu privire la intervenția sa, ceea ce înseamnă că nu este omnipotent.
14. Rațiunea este cel mai mare dușman pe care îl are credința; nu vine niciodată în ajutorul lucrurilor spirituale, ci de cele mai multe ori se luptă împotriva Cuvântului divin, tratând cu dispreț tot ceea ce emană de la Dumnezeu.

• Despre
• Ultimele Postari

Urmărește-mă

MIHAI Sandu

După decenii de concentrare pe domeniul tehnic, a venit vremea întoarcerii la mai vechea pasiune a lecturii. Calitatea de cititor nu trebuie validată de nici un fel de autoritate! 😉 ::Deși mai am puțină vreme, am mult timp!::

Urmărește-mă

Ultimele postari ale lui MIHAI Sandu (vezi toate)

• Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
• Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
• Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024