Cu tâlc…

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti! Făt-frumos plecase la drum lung în căutarea izvorului apei vii. Tot mergând și mergând așa fără odihnă, ajunse el la o fântână lângă care stătea un moșneag însetat. Tânărul coborî în fântână, îi dădu moșneagului să bea, iar drept răsplată acesta îi arătă încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinația sa. În plus, moșneagul îl povățui pe flăcău să aibă mare grijă la traversarea Pădurii Fermecate, deoarece acolo va fi în mare primejdie să se rătăcească…
– Întreba-voi pe unul sau pe altul, om sau lighioană, îi răspunse Făt-Frumos.
– Zadarnic vei întreba, i-o reteză moșneagul. În acea pădure sunt doar două feluri de vietăți. Unele îți vor arăta calea cea bună, iar altele, slujitoarele zmeului, vor încerca să te rătăcească, răspunzându-ți tocmai pe dos la întrebarea pusă. Și tu n-ai de unde ști care-s ființe bune și care-s rele.
Făt-Frumos mulțumi moșului și porni mai departe la drum, până ce ajunse în Pădurea Fermecată.
– Încotro e drumul spre izvorul apei vii? – întrebă Făt-Frumos pe prima ființă întâlnită.
– Iată, într-acolo! – îi răspunse aceasta.
Dar Făt-Frumos nu știa pe unde s-o apuce. dacă-i ființa bună, atunci mi-a arătat drumul bun, se socoti el. Dar dacă-i una din cele rele, atunci mi-a arătat pe dos. În dilemă fiind, s-a așezat pe o buturugă să cugete…
N-a zăbovit prea mult, pentru că i-a dat prin cap întrebarea ce trebuia pusă următorului întâlnit, astfel încât, fie că acesta spunea sau nu adevărul, să identifice totuși drumul cel bun.