Warning: Undefined array key "series_post_list_box_selection" in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/orgSeries-template-tags.php on line 189
Warning: Undefined variable $maximum_items in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/addons/post-list-box/classes/PostListBoxRenderer.php on line 54
Notă:
Scoțianul David Hume (1711-1776) pune aceleași întrebări comune celorlalți empiriști: cum e posibilă cunoașterea? Când spunem că cunoaștem, ce cunoaștem, de fapt? Cunoașterea are limite?
Ce este ființa?
Așa cum am văzut, empiriștii considerau o singură sursă a cunoașterii: experiența dată de percepția sensibilă, întâlnirea cu datul. Hume revine la întrebarea anticilor: „Ce este ființa?” Iar răspunsul e condiționat de atitudinea critică.
Iar acest termen, „critică” va urma să devină crucial în contribuția ulterioară a lui Kant la filosofie…
„Din unghi filosofic, termenul «critică» are un sens foarte precis, care provine din acea epocă. O atitudine critică rezidă în următoarele: spiritul se examinează pe sine, își observă operaiile și metodele, pentru a-și descrie clar propriul aparat de cunoaștere, a-i desluși natura și ai determina întinderea și valabilitatea – în loc să se îndrepte spre obiectele ce-l înconjoară. Este vorba de cunoașterea de sine a omului, nu însă ca obiect moral sau existențial (Socrate), ci ca subiect cunoscător. Ce face spiritul care caută să se cunoască? Care este esența a ceea ce numim «înțelegere»? Care sunt operațiile fundamentale ce asigură cunoașterea?”
Practic, e vorba de explorarea facultății de cunoaștere însăși!
„Dacă numim o asemenea cercetare critică a cunoașterii, termenul «critică» desemnează aici examinarea esenței și a cuprinsului cunoașterii înseși.”
Datorită asocierii ideilor, Hume ajunge la cauzalitate. Ea provine din mintea noastră, sau e derivată din percepțiile noastre sensibile?
„…după Hume, cauzalitatea derivă pur și simplu din experiența succesiunilor constatate. Constatăm că două fenomene se produc întotdeauna unul după celălalt și spunem că primul este cauza celui de-al doilea. Prin urmare, ideea de cauzalitate, cu elementul de necesitate pe care-l implică, rezultă pur și simplu din obișnuința creată, empirică, a unor succesiuni pe care le vedem producându-se constant, fără să se fi înregistrat nici o excepție.
Dar asta înseamnă că, după Hume, cauzalitatea nu rezidă în obiect, ci în obișnuința subiectului; ea este deci subiectivă.”
Cu toate că prin această concluzie Hume a ajuns la slăbirea noțiunii de necesitate, asta nu l-a împiedicat pe Hume să proclame un determinism absolut, atât în Natură, cât și în etică și istorie…
„Acest principiu al determinismului poate fi enunțat în felul următor: totul are o cauză și, în aceleași condiții, aceleași cauze produc aceleași efecte.”
„Drumul filosofiei e fără sfârșit…”
Voi continua să ofer conținut interesant (cel puțin în opinia mea 😛 )!
Dacă suntem pe aceeași lungime de undă, poate ai vrea să mă susții:
- Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024