Empirismul englez – George Berkeley

Aparținând aceleiași perioade de generalizare a criticii și îndoielii, epoci ce nu facilitează doctrine ample, George Berkeley (1685-1753) pornește de la Locke, ducându-i ideile mai departe… Nici măcar calitățile primare (întinderea, forma, mișcarea…) – și cu atât mai puțin cele secundare (culorile, mirosurile, sunetele… – nu există în lucrurile înseși, ele neexistând decât pentru cel ce le percep…

George Berkeley

Pentru Berkeley, toate calitățile sunt idei.

„Noi luăm drept lucruri sensibile ceea ce de fapt sunt niște idei.”

Cu o astfel de afirmație, Berkeley ajunge la formularea sa devenită celebră, „esse est percipi” (a fi înseamnă a fi perceput). Dar pentru perceperea ființei, trebuie să existe cineva care să o perceapă. Iar din asta rezultă o a doua formulare: a fi înseamnă a percepe!

„Ideile (percepțiile) nu pot în nici un chip să fie cauza a altceva, pentru că sunt, în raport cu simțurile noastre, de o totală pasivitate. Cauza ideilor nu sunt lucrurile, ci spiritul care le percepe. Spiritul  e o entitate simplă, indivizibilă, activă, care percepând produce percepția. N-ar trebui însă căutată vreo «idee asupra spiritului», pentru că așa ceva ar fi contradictoriu: idee înseamnă pasivitate, spirit înseamnă activitate.”

Cu asta ajungem la ceea ce s-a numit ulterior idealism absolut. Și pentru că, inevitabil ( 😛 ), trbuia introdus și Dumnezeu, filosoful consideră că

„Percepțiile noastre ne sunt deci impuse. După Berkeley, ele ne sunt impuse de o voință, de un spirit mai puternic decât al nostru. Aici e punctul în care el îl introduce pe Dumnezeu. Spiritul omenesc nu este deci instanța supremă.”

Acum, de ce am putea spune că e interesantă concepția acestui filosof? Un răspuns ar putea fi acela că Berkeley duce lucrurile până la negarea oricărei realități exterioare spiritului, alt fel spus, până la a considera că spiritul nu mai are nimic în fața sa. Da cum o astfel de poziție nu poate rezista până la capăt, el a fost nevoit să apeleze la atotputernicia divină, în caz contrar, aflându-ne în plin arbitrar, în solipsism… În teoria sa, Berkeley trebuie să-l introducă pe Dumnezeu, fără de care s-ar eșua în absurd…

„Regulile riguroase ale lui Dumnezeu. Așadar, pentru Berkeley, universul sensibil nu este un vis, el nu are evanescența visului. Berkeley continuă să creadă în el, dar îl privează de soliditatea independentă. Universul nu mai are substrat material, nu mai are „substanță”, nu mai are un în-sine. El este alcătuit din idei (percepții) și devine astfel maleabil și oarecum transparent, chiar dacă Berkeley se străduiește să-i salveze soliditatea.”

Filosoful refuză existența dualității dată de realitatea în sine și realitatea pentru noi, considerând că realitatea în sine nu poate fi cunoscută.

„În schimb, dacă spunem că a fi înseamnă a fi perceput, atunci percepțiile sunt ființa, iar cunoștințele își recapătă valabilitatea.”

Iar autoarea cărții, Jeanne Hersch ne ajută cu câteva precizări:

„Din momentul în care postulăm un monism total, fie că e vorba de un spiritualism absolut sau de un materialism absolut, sfârșim prin a nu mai putea distinge între spiritualism și materialism. Atunci când gândirea nu reține decât unul din acești doi poli, când polaritatea lor a dispărut, puțin importă ce nume vom da la ceea ce rămâne. Doar dualitatea celor doi termeni face ca fiecare din ei să aibă sens. Din clipa în care nu mai e decât unul, ambii se sting oarecum deodată.”

• Despre
• Ultimele Postari

Urmărește-mă

MIHAI Sandu

După decenii de concentrare pe domeniul tehnic, a venit vremea întoarcerii la mai vechea pasiune a lecturii. Calitatea de cititor nu trebuie validată de nici un fel de autoritate! 😉 ::Deși mai am puțină vreme, am mult timp!::

Urmărește-mă

Ultimele postari ale lui MIHAI Sandu (vezi toate)

• Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
• Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
• Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024