Warning: Undefined array key "series_post_list_box_selection" in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/orgSeries-template-tags.php on line 189
Warning: Undefined variable $maximum_items in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/addons/post-list-box/classes/PostListBoxRenderer.php on line 54
Notă:
Noii inițiatori de „școală”, Heraclit și Parmenide, închipuind un vast ciclu universal care să includă totalitatea schimbărilor, dar admițând și ideea existenței unei permanențe reprezentate de o substanță care nu se pierde, au ajuns la ceea ce s-a numit „eterna reîntoarcere”…
Ca urmare, avem în vedere atât Școala ioniană cu al său reprezentant de seamă Heraclit, dar și Școala eleată, al cărei mare filosof a fost Parmenide… Ambele au marcat ca simboluri enunțarea unor probleme esențiale, rămase în istoria filosofiei, întreaga gândire occidentală continuând referirea la ele. De ce? Una din explicații e legată de faptul că ambele școli au pus problema schimbării și a duratei, a trecătorului și permanentului… Dar și pe cea a lui unu și a multiplului…
Când vorbim despre etern, vorbim despre Unu, despre ceea ce este.
Ce ne facem însă, atunci când experiența (nu doar cotidiană) ne aduce față în față cu schimbarea? Schimbarea înfrânge neîncetat principiul identității…
Vrând-nevrând, fiecare din noi trebuie să aleagă una din tabere: fie vrem să avem totdeauna dreptate, contrar celor arătate de experiență, fie acceptăm experiența, considerând că intelectul greșește!
Care este răspunsul lui Heraclit la mai vechea întrebare pusă și la Milet: ce anume persistă de-a lungul schimbării? Ei bine, el răspunde: schimbarea însăși.
Și totuși, pentru Heraclit, această luptă a schimbării nu e bezmetică, la voia întâmplării, el considerând că totul e dominat de un anume element: focul.
Logosul va introduce echilibrul necesar luptei contrariilor printr-o lege de echilibru, împiedicând ca vreunul să biruie definitiv.
În opoziție, întemeietorul Școlii eleate, Parmenide, gândește lumea pe care o vede pornind de la universul natural, de la datele sensibile, cele prelevate prin simțuri.
Parmenide introduce între eroare și adevăr un nivel intermediar: cel al opiniei. Și aici încadrează orice cunoștință legată de lumea schimbării, cea întâlnită prin experiența simțurilor. Pentru el e o eroare fundamentală abordarea lui Heraclit, care făcea trecerea de la ființă la neființă și de la neființă la ființă drept contrarii constitutive ale schimbării.
Desigur, vorbind despre sferă, Parmenide se referă la o imagine, nu la sfera terestră sau bolta cerească…
Voi continua să ofer conținut interesant (cel puțin în opinia mea 😛 )!
Dacă suntem pe aceeași lungime de undă, poate ai vrea să mă susții:
- Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024
