Toma d’Aquino

Toma d’Aquino

Comentează / Blog / De

Warning: Undefined array key "series_post_list_box_selection" in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/orgSeries-template-tags.php on line 189

Warning: Undefined variable $maximum_items in /home/deepdesi/public_html/citesc/wp-content/plugins/organize-series/addons/post-list-box/classes/PostListBoxRenderer.php on line 54
Acesta e articolul 12 din 21 al seriei „Mirarea filosofică”
Navigare în serie< filosofia medievalăRenașterea… >

Notă:

Alături de Aristotel (în antichitate) și Hegel (în epoca modernă), Toma d’Aquino reprezintă constructorul de sisteme în istoria filosofiei, pentru Evul Mediu…
Toma d'Aquino

Aristotelismul

Născut în Italia și educat inițial la abația de la Monte Cassino, Toma d ‘Aquino devine membru al Ordinului Dominicanilor la optsprezece ani. Fost elev al lui Albert cel Mare la Colonia (Köln) a devenit profesor la Paris, Orvieto, Vierbo și Roma, sfârșindu-și viața în 1274…

Uitată deja în Europa, opera lui Aristotel a fost readusă aici de învățații evrei și arabi. Această operă a împărțit spiritele medievale în două tabere, admiratorii ce voiau să păstreze cât mai mult din doctrina aristotelică și cei ce țineau cu dinții de tradiția creștină, ferindu-se de orice infiltrație păgână.

Ulteriorul Sfânt Toma, „Doctorul angelic” și-a asumat sarcina întocmirii unei sinteze între aristotelism și tradiția creștină. A împrumutat de la Aristotel conceptul ierarhic și continuu al ființelor ce populează lumea, deși, pentru antichitate lumea nu a fost rezultatul unei creații, așa cum considerau creștinii.

„El stabilește următoarea ierarhie: pornind de jos, avem ierarhia formelor, ce sunt mai mult sau mai puțin grevate de materie. Deasupra tuturor acestora, avem ierarhia formelor pure, imateriale, desprinse de orice materie. Iar între aceste două ierarhii de forme, la limită, se află forma care este cea mai înaltă dintre cele materiale și cea mai de jos dintre cele pure, și anume sufletul așa cum trăiește în ființa umană.”
„Mirarea filosofică” – Jeanne Hersch
Tweet

Oricum, Toma nu acceptă argumentul ontologic al lui Anselm.

În căutarea evidențierii continuității, evitând tragicul sfâșierii și al ruperii, Toma dă un exemplu precum cel de mai jos:

„noi vedem ființe aflate în mișcare; în univers există mișcare. De unde vine ea? Orice mișcare este transmisă de o ființă în mișcare, care este motorul său. Dacă parcurgem întregul lanț de motori (de „mișcători”), sfârșim prin a concepe în mod necesar un prim motor, care prin derivare mișcă tot restul, dar el însuși nu este mișcat, ci rămâne imobil. Acest prim motor imobil este Dumnezeu.”
„Mirarea filosofică” – Jeanne Hersch
Tweet

Ulterior, pe același tip de abordare Toma ajunge la ceea ce se numește cază primă, o cauză care ea însăși nu are cauză, ceea ce e numit în latină casa sui, „cauza de sine”, care e tot Dumnezeu.

Oricum, în concepția sa, Dumnezeu este un concept-limită ce transcende toate conceptele umane. Ca atare, cum putem vorbi despre Dumnezeu? Cum ne apropiem de el?

„Toma a considerat întotdeauna că trebuie să pornești la drum pentru al cunoaște pe Dumnezeu. Care e drumul? Toma recunoaște două: unul e ste via negationis, celălalt via eminentiae.”
„Mirarea filosofică” – Jeanne Hersch
Tweet

Via negationis – calea negației

Deși nu putem afirma nimic adecvat lui Dumnezeu, limbajul omenesc fiind prea omenesc, putem însă spune ce nu e Dumnezeu. Astfel, putem exclude ideea că Dumnezeu ar fi o ființă condiționată, contingentă. Prin negare, putem spune o mulțime de lucruri despre Dumnezeu, fără a pretinde că-l reducem la norme omenești.

Spunând ce nu este, îi păstrăm caracterul absolut…

Cealaltă cale – via eminentiae

Dacă pornim de la calități familiare ființelor create și le ridică la o asemenea putere încât să ne depășească închipuirea, putem vorbi iarăși despre Dumnezeu. Harul încoronează rațiunea, nu o contrazice.

„Omul trebuie deci să se folosească de rațiunea sa atât cât este posibil, iar, în măsura în care o folosește bine, utilizarea ei este legitimă. El trebuie să știe însă că la sfârșit, la nivelul cel mai înalt, va avea nevoie de ajutorul credinței, fără ca asta să implice, în ochii lui Toma, vreun fel de sacrificium intellectus, de sacrificare a rațiunii.”
„Mirarea filosofică” – Jeanne Hersch
Tweet

Analogia

Toma s-a folosit de conceptul de analogie. Luând ca exemplu, noțiunea de bun, ea poate fi aplicată unui măr, unui câine, unui om, sau lui Dumnezeu, fără ca în fiecare caz cuvântul „bun” să aibă aceeași semnificație.

„Termenul «bun» nu este deci, în exemplele de mai înainte, nici univoc, nici echivoc; sensul său, la diferitele niveluri la care e folosit, nu este nici cu totul diferit, dar nici identic. Este analog, adică păstrează, prin toate diferențele, ceva constant.”

Această metodă, cea analogică, se numește via eminentiae.

În problema raportului suflet-corp, Toma se plasează mai aproape de Aristotel, decât de Platon, în sensul că sufletul era forma corpului, iar cele două, sufletul și corpul formează o unitate.

De asemenea, el considera că Statul și Biserica trebuie să meargă împreună, similar rațiunii și harului.

Jeanne Hersch mai ridică o problemă: aceea a componentei metafizice a filosofiei. Astfel, ne spune că metafizica intervine în interogația filosofică. Dar că există și filosofii atee, antiteologice sau ateologice, ce se vor total eliberate de concepții teologice, nefiind astfel nevoite să le combată. În filosofia propriu-zisă, neimpregnată de teologie și nici subordonată acesteia, interogația e radicală.

„Drumul filosofiei e fără sfârșit…”

Voi continua să ofer conținut interesant (cel puțin în opinia mea 😛 )!
Dacă suntem pe aceeași lungime de undă, poate ai vrea să mă susții:

MIHAI Sandu
Urmărește-mă
Ultimele postari ale lui MIHAI Sandu (vezi toate)

Related Posts

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top