Originile gândirii grecești
Autor: Jean-Pierre Vernant Categorii: Filosofie Editor: Symposion Publicată: 1995 ISBN: 973-96293-1-8 Pagini: 190 Țară: România Limbă: română Dimensiuni: 130x200 mm Etichete: Filosofie | Lectură More DetailsCitesc (și) pentru tine
Când n-ai timp, treci pe recenzumate…
Ascultă:
Introducere
Titlul original al cărții este „Les origines de la pensèe grecque”, ediția a 5-a, publicată în 1992 la Presses Universitaires de Frace, fiind dedicată lui Louis Gernet.
Așa cum însuși autorul spune în prefață, cartea a apărut la solicitarea lui Georges Dumézil, pentru colecția „Mythes et religions”, pe care acesta o coordona, cu următoarele cerințe: să fie de mică întindere, dar „accesibilă unui public larg”. Să încerci în aceste condiții să oferi tabloul mutațiilor intelectuale dintr-o lungă perioadă de timp ce începea cu secolul XII î.e.n. (prăbușirea regatelor miceniene) până în secolul V î.e.n. (când apăreau cetăți înfloritoare, precum Atena), nu pare un demers simplu…
E vorba aici de o evoluție de la regalitatea miceniană la cetatea democratică, de la „declinul mitului la apariția unui corpus de cunoștințe raționale”. În ultimă instanță, ar trebui să ne intereseze cum a fost posibil miracolul transcenderii gândirii antice grecești, o evoluție cea fondat întreaga civilizație occidentală peste milenii…
Autorul
Jean-Pierre Vernant (4 ianuarie 1914 – 9 ianuarie 2007) a fost istoric și antropolog francez, specialist în Grecia antică. Influențat de Claude Lévi-Strauss, Vernant a dezvoltat o abordare structuralistă a mitului, tragediei și societății grecești, care ar fi ea însăși influentă în rândul savanților clasici. A fost profesor onorific la Collège de France.
Născut în Provins, Vernant a studiat la început filosofia, primindu-și agregația în acest domeniu în 1937.
Membru al Tinerilor Comuniști (Jeunes Communistes), Vernant s-a alăturat Rezistenței Franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost membru al Libération-sud (fondat de Emmanuel d’Astier). Mai târziu a comandat Forțele Franceze de Interne (FFI) în Haute-Garonne sub pseudonimul de „colonel Berthier”. A fost un Companion al Eliberării. După război, a rămas membru al Partidului Comunist Francez până în 1969.
A intrat la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) în 1948 și, sub influența lui Louis Gernet, s-a orientat spre studiul antropologiei grecești antice. Zece ani mai târziu, a devenit director de studii la École des hautes études en sciences sociales (EHESS). În 1971 a fost profesor la Universitatea din São Paulo. Această vizită a fost și un act de protest pe care l-a făcut împreună cu François Châtelet împotriva guvernului militar brazilian (dictatura).
A fost membru al comitetului francez de sponsorizare pentru Deceniul pentru promovarea unei culturi a păcii și non-violenței pentru copiii lumii. A susținut organizația de finanțare Non-Violence XXI. A primit medalia de aur CNRS în 1984. În 2002, a primit doctoratul onorific la Universitatea din Creta. Vernant a murit la câteva zile după a 93-a aniversare la Sèvres. După moartea sa, numele său a fost dat unui liceu francez din Sèvres, „Lycée Jean-Pierre Vernant”.
Traducători
- Florica Bechet – profesor la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
- Dan Stanciu – poet și desenator; preocupat îndeaproape de grafica de carte, a realizat un mare număr de coperte pentru edituri importante din România; în paralel, a scris și a publicat unsprezece volume de poezie și poezie vizuală (unele în colaborare).
Rezumat
Beneficiind de o generoasă postfață scrisă de Zoe Petre, una care urmărește îndeaproape structura cărții, ar fi păcat să nu ne folosim de ea în sintetizarea acestui volum. Mai ales pentru cineva ca mine, fără o pregătire de specialitate în filosofie, această contribuție este utilă.
„Cititorul care se întâlnește pentru prima dată cu această introducere în istoria filosofiei grecești nu trebuie să se lase înșelat de aparența modestă a volumului pe care îl are în față: numărul restrâns al paginilor este mărturia unei extraordinare densități a textului mai degrabă decât a unei funcționalități didactice liminare, precum și a faptului că aceste prolegomene sunt expresia unei viziuni novatoare atât de decantate încât nu mai are nevoie decât de puține cuvinte pentru a se exprima.”
Prefața ne oferă deja câteva caracteristici ce definesc lunga tranziție de la mit la filosofie în antichitatea greacă:
- constituirea unui domeniu al gândirii în afara religiei și străin de aceasta (caracterul profan și pozitiv);
- desprinderea ideii unei ordini cosmice care nu se mai întemeiază pe puterea unui zeu suveran, pe monarchia/basileia sa, ci pe o lege imanentă universului, o normă a repartiției (nomos), ce impune elementelor naturale o ordine egalitară, pentru a-l împiedica pe oricare să exercite vreo dominație (kratos) asupra celorlalte (noțiunea de ordine a naturii);
- noul mod de gândire are un profund caracter geometric, proiectând lumea fizică într-un cadru spațial bazat pe reciprocitate, simetrie și reversibilitate.
Un citat relevant din prefața cărții mi s-a părut a fi acesta:
„… grecii nu au născocit Rațiunea, înțeleasă ca o categorie unică și universală, ci o rațiune, aceea al cărei instrument este limbajul și care oferă posibilitatea de a acționa asupra oamenilor iar nu de a transforma natura, o rațiune politică în sensul în care Aristotel definește omul ca animal politic.”
Vorbeam despre punctul de pornire al procesului de transformare, acesta fiind mitul. Mythos înseamnă «vorbă», «povestire». Și chiar dacă, inițial, el nu se opune lui logos (care la început semnifica tot «vorbă, discurs», ulterior logos-ul va desemna inteligența și rațiunea, depărtându-se astfel de mit.
Introducere
Cum a început totul? În secolul XII î.e.n., sub invazia triburilor doriene, puterea miceniană se prăbușește, fiind distrusă nu doar o dinastie regală, ci o întreagă formă de viață socială centrată în jurul palatului. Dispare ideea Regelui Divin… Practic, odată dispărută nelimitata putere a Regelui „exercitată în lipsa oricărui control, în taina palatului său”, „viața politică grecească se vrea obiectul unei dezbateri publice, la lumina zilei, în Agora, dezbatere realizată de cetățeni definiți ca egali, pentru care statul reprezintă preocuparea comună a tuturor”.
Cadrul istoric
Secolul dintre anii 2000 și 1900 î.e.n. e caracterizat de invazia Greciei continentale de către o nouă populație. Invazia a început cu năvălitorii minyeni, dar a continuat cu valuri succesive… Chiar și populația ce a întemeiat Troia VI, pe la 1900 î.e.n. se înrudea cu minyenii din Grecia.
Ulterior, are loc un proces de dezvoltarea a unei civilizații comune, cipro-niceniene, în care se contopesc organic elemente minoice și miceniene cu cele asiatice.
Regalitatea miceniană
Așa cum ne spune Zoe Petre,
„figura esențială care se desprinde din această analiză este cea a «regelui mitic», imagine epurată a prințului (wa-na-ka): pornind de la calificarea religioasă ce reprezintă temeiul unei autorități integrale și integratoare a suveranului, al vocației sale cosmice, identificată atât în structurile societății palațiale din epoca bronzului, cât și în legendele și în imaginarul Greciei cetăților, analiza lui Vernant reconstituie, în coerența și în particularitățile ei, această figură centrală a universului micenian. Suveranul ordonator, ax al universului, responsabil de bunăstarea și de buna rânduială a lumii, își regăsește referentul în instituția regalității miceniene, cu ierarhiile sale concentrice și cu complicatele ei subordonări, pe care documentele provenite din arhivele palatelor miceniene au pus-o în lumină și pentru care instituții similare din Orientul Apropiat antic oferă demersului comparatist al autorului o multitudine de sugestii, cu atât mai important pentru reconstituirea pe care el o operează cu cât aceasta ține seama nu doar de similitudini, ci și de diferența specifică.”
Iată și câteva trăsături specifice monarhiilor miceniene, așa cum le prezintă autorul:
- Aspectul lor războinic: există o aristocrație războinică, oamenii carelor, supusă autorității regale, cu statut aparte și mod de viață propriu.
- Dependența de palat a comunităților rurale nu e atât de puternică încât ele să nu supraviețuiască în lipsa acestuia.
- Organizarea Palatului, cu al său personal, cu a sa strictă reglementare a vieții economice și sociale, cu tehnicile sale de contabilitate, această organizare are totuși un caracter de împrumut, sistemul bazându-se pe folosirea scrierii și constituirea arhivelor.
Criza suveranității
Totuși, inevitabilul s-a produs… Noua epocă a fierului succede epocii bronzului, o epocă a eroilor. Meșteșugul ceramicii înlocuiește ornamentațiile bazate pe scene cu animale cu altele, bazate pe sobre modele geometrice. Înhumarea cadavrelor e înlocuită cu incinerarea lor, lumea celor morți fiind astfel separată de lumea celor vii. Oamenii devin separați acum de zei printr-o distanță imposibil de depășit, din moment ce personajul regelui divin a dispărut. În zorii veacului VII î.e.n. apare o formă de sophia…
Sophia nu are drept obiect universul reprezentat de physis, ci lumea oamenilor, încercând să determine elementele ei componente, natura forțelor ce provoacă discordie înlăuntrul acesteia și modul cum pot fi ele armonizate și unificate, pentru ca din înfruntarea lor să se nască ordinea de esență umană a cetății.
Cumva, „statul și-a pierdut pe de-a-ntregul caracterul său privat, particular, a ieșit de sub controlul gene-lor și, ca atare, treburile statului vor fi ale tuturor”. Acum în centrul cetății se află Agora și nu palatul regal, în spațiul comun al Agorei fiind și sediul acelei Hestia koine, zonă publică destinată dezbaterilor problemelor de interes general. Noul cadru urban permite și un nou orizont spiritual, cetatea devenind astfel un real polis.
Universul spiritual al Polis-ului
Istoria gândirii grecești e marcată de un eveniment esențial: apariția polis-ului. Acum obține cuvântul o extraordinară preeminență în cadrul instrumentelor de manifestare a puterii. Cuvântul devine discuție, argumentare, dezbatere în contradictoriu, suma problemelor devenind de interes general. Apare, prin urmare o strânsă comuniune între politică și logos. Dar polis-ul mai capătă o caracteristică: manifestările vieții sociale devin publice, are loc un proces de democratizare și transparentizare. Accesul la lumea spirituală e permis unui cerc tot mai larg de cetățeni, pentru ca ulterior să devină accesibil întregului demos. Regulile jocului intelectual și politic includ discuția, argumentarea și polemica. Legile capătă formă scrisă, devenind un bun comun. Are loc o „transformare a unei cunoașteri secrete, proprie misterelor, într-un ansamblu de adevăruri răspândite public”. Se desacralizează un întreg domeniu al vieții politice, care se distanțează de domeniul religios.
„Cea dintâi formă de înțelepciune se constituie astfel într-un soi de contradicție ce exprimă natura sa paradoxală: ea împrăștie oamenilor o cunoaștere pe care, în același timp, o proclamă ca fiind inaccesibilă celor mai mulți dintre ei.”
Astfel, încă de la apariția ei, filosofia va avea o poziționare ambiguă: se va înrudi atât cu inițierile misterelor, cât și cu controversele desfășurate în agora.
Dar pe lângă însemnătatea acordată cuvântului și dezvoltarea practicilor publice, se constată încă o caracteristică specifică universului spiritual al polis-ului: dincolo de obârșia, rangul sau funcția lor, oamenii par a fi «asemănători» unii cu alții, această asemănare stând la temelia unității polis-ului. Locuitorii cetății sunt (la început) Homoioi (asemănători), pentru ca ulterior, într-un mod mai abstract, să devină Isoi (egali).
Ca urmare, apare și un alt moment de cotitură, acela când cetatea începe să respingă comportamentul tradițional al aristocrației ce viza exaltarea prestigiului personal. Aceste practici ce evidențiază inegalitățile sociale și subliniază diferențele dintre indivizi sunt respinse, punându-se accentul pe echilibru și unitate. Austeritatea devine un ideal, atitudinea de reținere și discreție, un stil de viață sobru făcându-i pe oameni mai legați unul de altul, precum membrii unei familii.
Criza cetății. Cei dintâi înțelepți
Există o listă a Celor Șapte Înțelepți, dar lista e destul de incertă, variantele ei incluzând uneori nume diferite.
Oricum ar fi, se poate constata un nou mod de gândire, vizibil mai ales în problemele juridice. Acest capitol aduce în atenție o seamă de nume ale cetăților grecești.
„Acum judecătorul este dator să scoată la lumină un adevăr pe temeiul căruia să se pronunțe. El nu mai pretinde martorilor să se arate solidari cu una dintre părți, confirmându-i spusele, ci le cere să înfățișeze faptele.”
Este deja o concepție cu totul nouă în procesul de împărțire a dreptății…
Organizarea cosmosului uman
Nu putea lipsi din această explicație a condițiilor ce au permis nașterea gândirii grecești Solon și legile sale.
Un proces deosebit de important ce are loc în cadrul cetății are la bază separarea a două curente de gândire: cel ce se preocupa de mântuirea individuală și cel interesat de salvarea cetății ca întreg. Primul curent era sprijinit de grupări religioase neintegrate comunității, preocupate de căutarea neprihănirii, cel de-al doilea de grupuri implicate nemijlocit în viața publică, confruntate cu problemele puse de divizarea statului.
„Egalitatea nu poate da naștere unui război.” (Solon)
Chiar dacă e vorba de o „egalitate ierarhică”, sau cum spun grecii, de o egalitate geometrică și nu de una aritmetică… Practic, aici e vorba de o altă noțiune esențială, aceea de «proporție». Sigur, ne-am putea întreba unde e egalitatea în acest caz? Ei bine, „ea rezidă în faptul că legea, odată stabilită, este aceeași pentru toți cetățenii.
„Descoperirea calculului rațional (logismos), scrie Archystas, pune capăt stării de stasis și instaurează homonoia, deoarece în felul acesta nu mai există pleonexia și se înfăptuiește isotes, iar cu ajutorul ei se efectuează legăturile comerciale în materie de schimb contractual; ceea ce face ca săracii să primească de la cei bogați și bogații să dea celor aflați în nevoie, având și unii și ceilalți pistis că vor dobândi pe această cale isotes, egalitatea.”
Cosmogonii și mituri ale suveranității
În miletul ionian al secolului al VI-lea, oameni ca Thales, Anaximandru sau Anaximene au deschis o nouă cale de reflecție asupra naturii, considerând-o obiect al unor cercetări sistematice și imparțiale, creând o theoria. Ca „fizicieni”, au considerat că ființa a fost invadată de concret. Și din moment ce nu există decât o unică physis, una ce exclude supranaturalul, nu există decât o singură temporalitate.
Așa ajungem să vedem că logos-ul s-a desprins de mit. Și chiar dacă fizica ioniană a ignorat experimentul, rezumându-se la contemplație, ea a deschis calea științei…
„Odată cu milesienii, originea și ordinea lumii îmbracă pentru întâia oară forma unei probleme puse în mod explicit, la care trebuie dat un răspuns lipsit de mister și accesibil înțelegerii omenești, putând fi prezentat și dezbătut dinaintea adunării cetățenilor, asemeni celorlalte probleme ale vieții de zi cu zi.
Așadar, are loc desacralizarea cunoașterii și instaurarea unui nou tip de gândire, desprins de religie. Vedem aici laicizarea și raționalizarea vieții sociale, chiar dacă anumite elemente ale mitului au mai supraviețuit. Apariția treptată a unei lumi ordonate fac obiectul teogoniilor și cosmogoniilor grecești și ale celor următoare. Lumea schițată de teogoniile grecești au câteva caracteristici:
- Universul este o ierarhie de puteri.
- Ordinea a fost rezultatul instituirii în chip dramatic, urmare a faptei eroice a unui agent.
- Lumea e dominată de puterea extraordinară a acestui agent.
Noua imagine despre lume
Anaximandru a fost cel ce-a introdus termenul atât de important arche (origine, obârșie), dar s-a și exprimat în proză, rupând tradiția de stilul poetic. Preluând observațiile și metodele babyloniene, grecii au situat ordinea cosmosului în spațiu, bazându-se pe scheme geometrice. Asta are efect și asupra noului spațiu arhitectural al cetății, dispărând structura piramidală și punând în centrul comunității umane agora.
„Un spațiu centrat, un spațiu comun și public, egalitar și simetric, dar și un spațiu laicizat, destinat confruntării, dezbaterii și argumentării, ce se opune spațiului considerat religios al Acropolei la fel cum domeniul acelor hosia, treburile profane ale cetății oamenilor, se opune celui de care țin hiera, problemele de Natură sacră privitoare la zei.”
Încheiere
„Școala din Milet nu a asistat la nașterea Rațiunii, ci ea a construit o Rațiune, o primă formă de raționalitate.”
De fapt, „Rațiunea s-a exprimat, s-a constituit și s-a format, în Grecia, mai întâi pe plan politic, gândirea politică propriu-zisă extrăgându-se religiei, având un vocabular, niște concepte, principii și vederi teoretice specifice. Viața publică a devenit o încununare a activității umane.
„Atunci când ia naștere în Milet, filosofia este indisolubil legată de această gândire politică ale cărei preocupări fundamentale ea le exprimă și căreia parțial îi preia vocabularul.”
Ulterior, filosofii au făcut trecerea de la întrebări de tipul ce este ordinea, cum s-a format și cum se menține, la un alt tip de întrebări, precum: care e natura ființei, a Cunoașterii și care sunt raporturile dintre ele. Filosofia a trebuit să se auto-construiască, făurindu-și treptat un limbaj specific, elaborându-și concepte, creându-și o logică și realizându-și propria raționalitate.
Dar dacă universul social părea că poate fi subordonat numărului și măsurii, natura, în schimb, rămânea un domeniu al aproximării, căruia nu i se putea aplica nici un calcul exact, nici un raționament riguros…
Învățăminte/Concluzii/Acțiune
Aprecieri personale
Pentru cineva care sub o formă sau alta, mai intens sau mai diluat, cu voință sau din întâmplare ia contact cu gândirea anticilor greci, devine mai mult decât o curiozitate tentația înțelegerii procesului prin care niște oameni au putut face trecerea la rațional plecând totuși din lumea dominată de mituri…
Așa se face că, întâlnirea cu această carte permite o mai clară înțelegere a condițiilor în care tranziția de la mit la raționalitate a fost posibilă, mai ales dacă ne uităm la acei oameni ca la cei ce-au pus temelia gândirii occidentale până în zilele noastre.
Deși redusă ca întindere, cu o mare densitate de informații, cartea face precizări importante legate de procesul tranziției de care spuneam…
Recenzie
Cartea lui Jean-Pierre Vernant este până la urmă o încercare de a ne oferi o explicație a modului în care a fost posibilă tentativa gânditorilor greci de a explica lumea fără a face apel la zei. Autorul subliniază practic cum modificarea structurală a societății și a organizării spațiului cetății sau reflectat în abordarea culturală. Cartea leagă două aspecte importante despre teoriile mitului:
- modul în care mitul poate influența relațiile sociale: fiind autonom în raport cu realitatea socială, mitul stabilește o nouă direcție de dezvoltare doar atunci când dispar relațiile sociale pe care mitul le-a legitimat; practic, așa se naște filosofia antică, cea care reprezintă de fapt aplicarea structurilor mitice la noile condiții sociale;
- modul în care mitul este legat de puterea politică, prin evidențierea a două dimensiuni ale timpului cu care operează mitul (și care nu sunt niciodată legate între ele în mit): una descrie originea a tot, iar cealaltă – originea relațiilor de putere; prin filosofia greacă s-a realizat conectarea acestor două „timpuri”: originea ființei este legată de originea puterii…
Chiar dacă se fac unele referiri la schimburile culturale cu orientul, grecii sunt prezentați oarecum izolați intelectual, lucru care poate nu corespunde întrutotul realității.
Oportunitate și actualitate
Sigur, chiar și cineva care aprofundează filosofia antică a grecilor, ar putea ignora modul în care gândirea a ajuns la acel nivel, pornind de la mit. S-ar butea bucura strict de posibilitatea ce i se oferă de a ajunge la ceea ce gândeau acei oameni acum peste două mii cinci sute de ani… Totuși fără clarificările oferite de o astfel de carte poate că n-ar înțelege influența profundă pe care a avut-o geometria asupra organizării spațiale a cetății grecești cu efecte de transformarea profundă a modurilor de a gândi lumea… Prin urmare, oricând, o astfel de care e actuală…
Interiorizare
Am putea învăța dintr-o astfel de carte câteva lucruri esențiale:
- renunțarea la ego, punerea interesului general deasupra celui personal poate conduce la un salt calitativ excepțional la nivelul unei societăți;
- acceptarea mitului (în special cel cu tentă profund religioasă) doar ca poveste și abandonarea lui în procesul de explicare a realității poate conduce la asumare individuală a unei noi percepții și a unui nou mod de gândire și (implicit) de viață.
Concluzie
Scurtă fiind, cartea e un bun început pentru cineva care vrea să vadă condițiile de formare a raționalității umane…
- Schimbare de soluție - 17 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (16) - 10 octombrie 2024
- Pseudoștiința medicală (15) - 9 octombrie 2024
Sandu's books
