Cu ocazia documentării acestui articol, am dat de un site ce urmând scenariul încălzirii globale și al creșterii nivelului apelor pe glob, prezintă noile granițe dintre pământ și apă. Desigur, m-a interesat litoralul românesc… Astfel, în 2222, deci peste o sută de ani, spre exemplu, orașul Eforie ar fi deja sub ape… Scenariul ne spune că nivelul apelor ar fi crescut cu 3,5 m față de nivelul din anul 2000. Temperatura ar fi incompatibilă cu viața umană…
Site-ul poate fi găsit aici…
Prea multe detalii ar putea fi împovărătoare.
dacă generalizăm, putem accepta ideea conform căreia cu cât ne apropiem mai mult de o problematică, cu atât mulțimea detaliilor poate deveni copleșitoare, ducându-ne spre un grad mai mare de neînțelegere?
Exclusiv pentru abonații GOLD, noul recenzumat (peste 82.000 de cuvinte) al cărții „Trusa cu instrumente ale filosofului: un compendiu al conceptelor și metodelor filosofice”…
Matematicianul și omul de știință englez Lewis Fry Richardson (1881–1953) a pus aparent inofensiva întrebare „Cât de lungă este coasta Marii Britanii?” și a ajuns la un răspuns paradoxal: nicio cantitate finită nu își poate permite o măsură adecvată aici. Distanța trebuie apreciată infinită. Pentru că între oricare două puncte, vor exista zig-zag-uri, „mlăștiniri” și mișcări ce cresc în mod constant distanța aparentă a acestor puncte unul față de celălalt.
De fapt, chiar și întrebarea preliminară „Unde este coasta Marii Britanii?” ar părea a fi fără răspuns. Nu numai că există acele maree care se schimbă incert, dar fiecare stropire și undă modifică granița dintre apă și pământ în așa fel încât granița să nu fie fixată niciodată mai mult decât instantaneu: ca mercurul, alunecă în clipa în care pui degetul pe el.
Și multe alte „cantități” aparente sunt în aceeași barcă; de exemplu, care este vârsta exactă a unei persoane (la cea mai apropiată nanosecundă) sau înălțimea exactă a unei persoane (la cel mai apropiat nanometru)? „Cantitățile” în discuție în astfel de chestiuni pot fi calificate doar ca fiind cvasi-cantități deoarece sunt în cele din urmă nedefinite și imprecise; pur și simplu interzic orice posibilitate de specificare exactă.
Când ne confruntăm cu astfel de cantități nedeterminate avem două opțiuni. Una este să spunem că acea cantitatea în cauză pur și simplu nu există ca atare – că, de exemplu, nu există nicio lungime exactă a coastei britanice sau greutatea exactă a unei persoane – „la un anumit moment” în nici un caz. (Sau, de altfel, că nu există „ora exactă în acest moment”). Această abordare respinge cantitatea în cauză ca fiind doar o ficțiune convenabilă.
Cealaltă abordare este de a accepta cantitatea ca reală ontologic, dar inaccesibilă din punct de vedere epistemic – ca actuală, dar incognoscibilă. Această viziune asupra problemei asimilează aceste cantități nedefinite cu vagabondajul predicativ. Se poate spune că, la fel cum există într-adevăr fapte care îmi sunt necunoscute – deși, desigur, nu le pot instanția în mod specific ca atare –, există într-adevăr o greutate exactă pe care o am acum, dar care pur și simplu nu poate fi specificată.
În orice caz, rămâne semnificativ din punct de vedere filosofic că există o potențială deconectare între cantitățile pe care le implicăm în mod standard în comunicarea de zi cu zi și cele care sunt teoretic adecvate. În consecință, trebuie să fim mereu atenți la distincția importantă dintre ceea ce este convingător în teorie și ceea ce este adecvat nevoilor noastre în practică.
Anecdote conexe
Opinii
Așadar, s-a ajuns la un alt paradox, cel al liniei de coastă a unei zone de uscat: Coastline paradox…
Iată și un video ce ne explică mai bine paradoxul coastelor unei țări:
Cu ocazia documentării acestui articol, am dat de un site ce urmând scenariul încălzirii globale și al creșterii nivelului apelor pe glob, prezintă noile granițe dintre pământ și apă. Desigur, m-a interesat litoralul românesc… Astfel, în 2222, deci peste o sută de ani, spre exemplu, orașul Eforie ar fi deja sub ape… Scenariul ne spune că nivelul apelor ar fi crescut cu 3,5 m față de nivelul din anul 2000. Temperatura ar fi incompatibilă cu viața umană…
Site-ul poate fi găsit aici…
Dacă generalizăm, putem accepta ideea conform căreia cu cât ne apropiem mai mult de o problematică, cu atât mulțimea detaliilor poate deveni copleșitoare, ducându-ne spre un grad mai mare de neînțelegere?
Deși mai am puțină vreme, am mult timp!
- Umberto Eco: „Cum să te îmbogățești…” - 30 aprilie 2024
- Marea conversație (2) – Mitul - 29 aprilie 2024
- Marea conversație – Pasul 1 - 19 aprilie 2024
Așa cum însuși autorul cărții, Nicholas Rescher spune, o călătorie prin veacuri de filosofia prin intermediul unor anecdote cu tâlc nu are cum să strice! Ba, dimpotrivă!
- Să începem poveștile…
- Turnul Babel
- Măgarul lui Esop
- Teologiile animale ale lui Xenofan
- Numerele lui Pitagora
- Râul lui Heraclit
- Pământul lui Anaximandru
- Cursa lui Zenon
- natura atomiștilor
- Lumile atomiștilor
- Dezamăgirea lui Socrate
- Cimilitura lui Eubulides și minciuna lui Epimenides
- Republica lui Platon
- Platon: inelul lui Gyges
- Demiurgul lui Platon
- cunoașterea la Platon
- bătălia pe mare a lui Aristotel
- Povața lui Aristotel despre precizie
- Media de aur a lui Aristotel
- adevărul lui Pilat
- Pârghia lui Arhimede
- Nava lui Tezeu
- absurditatea lui Tertulian
- Timpul Sf. Augustin
- Scândura lui Avicenna
- măgarul lui Buridan
- Degetul lui Omar Khayyám
- Semeția regelui Alfonso
- Perplexitatea omnipotenței scolasticismului
- Dovezile lui d’Aquino
- Adevărul lui Averroes
- „Principele” lui Machiavelli
- Dezbaterea Valladolid
- Utopia lui More
- Chilipirul doctorului Faust
- Leviatanul lui Hobbes
- Înșelătorul lui Descartes
- Motivația lui Descartes
- Fundația fermă a lui Descartes
- Visul lui Calderón
- Pariul lui Pascal
- Viermele lui Spinoza și saltul lui Leibnitz
- Planetarienii lui Huygens
- Camera încuiată a lui Locke
- Limita textuală a lui Leibniz
- Moara de vânt a lui Leibniz
- Zeitatea mitică a lui Leibniz
- paradoxurile casetei lui Aldrich
- Albinele lui Mandeville
- Căutarea de sine a lui Hume
- Nuanța de albastru a lui Hume
- Lucrurile lui Kant, în sine
- Băiatul-curier al lui Kant
- Viziunea pașnică a lui Kant
- Cerul înstelat al lui Kant
- Reorientarea lui Kant
- Paradoxul lui Condorcet
- Realitatea lui Hegel
- Supărarea lui Schopenhauer
- Epifania lui J. S. Mill
- Maimuța lui Darwin
- Elefantul puzzle al lui Saxe
- Nerăbdarea lui Herbert Spencer
- Soarele lordului Kelvin
- Doamna sau tigrul
- libertatea lui William James
- Veverița lui William James
- Cooperatorii lui Kropotkin
- Reevaluarea lui Nietzsche
- Lungul termen al lui Nietzsche
- Biblioteca lui Lasswitz
- Steaua dimineții lui Frege
- Sinuciderile lui Durkheim
- Laba maimuței
- Regele Franței al lui Russell
- Neomul lui Wells
- Maimuțele lui Borel
- Găina lui Russell
- Iluzia lui Angell
- Litoralul lui Richardson
- Pisoarul lui Duchamp
- Vătraiul lui Wittgenstein
- Presupozițiile lui Collingwood
- Capcana istorică a lui Collingwood
- Omega lui Teilhard
- Psihologie sci-fi
- Nonsensul lui Ayer
- Falsitatea lui Popper
- Amenințarea lui Boulding
- Verbele lui Austin
- Scuzele lui Austin
- Testul Turing
- Merele lui Urmson
- Satisfacerea, pentru Simon
- Dilema prizonierului
- Un tramvai numit dezastru
- Pământul geamăn al lui Putman
- Prescripția dr. Psycho
- Predicate vagaboande
- Camera chinezească a lui Searle
- Panta curbei clopotului
- Demolarea lui Derrida